Friday , March 29 2024

Descoperire revoluționară. Plămânii au încă o funcție

plamani

Plămânii au încă o funcţie, despre care nu se știa până acum – produc sânge. Mai exact, trombocite, adică acele celule care opresc sângerarea. Este descoperirea revoluționară pe care au făcut-o cercetătorii de la Universitatea California, o descoperire ce poate da peste cap teorii însușite de zeci de ani de lumea medicală și care poate schimba, totodată, modul de tratare a unor afecțiuni ale sângelui.

În urma experimentelor realizate pe şoareci, specialiştii Universităţii California au descoperit că plămânii joacă un rol mult mai complex în organismul mamiferelor. Nu doar că facilitează respiraţia, dar au atribuţii importante şi în mecanismul de producere a sângelui, alături de măduva osoasă.

Experţii au observat de mai multă vreme că celulele care produc prin fragmentare trombocite, megacariocitele, există şi în plămâni, nu doar în măduvă, dar nu au făcut legătura.

Noile analize arată că în plămâni se produc 10 milioane de trombocite pe oră.

digi24.ro

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …