Sunday , April 28 2024

CNAS vrea ca fiecare român să se programeze la o consultație de prevenție la medicul de familie în luna în care s-a născut

​„Dreptul de a avea acces la servicii medicale înseamnă și obligația de a trece pe la medicul tău de familie, în așa fel încât să poți să îl ajuți: asta se face în toate țările civilizate și cred că modelul vest-european poate fi împrumutat și la noi”, a declarat luni președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea (foto), care spune că CNAS va derula, începând cu data de 1 martie, o campanie de comunicare către pacienți „în așa fel încât fiecare persoană asigurată să înțeleagă că are și drepturi, și obligații”. Președintele CNAS își dorește creșterea gradului de conștientizare și mai multă prevenție, pentru ca mai puțini pacienți să ajungă la boli grave.

Președintele CNAS își dorește, în esență, să îi convingă pe români să își programeze o consultație de prevenție la medicul de familie în luna din an în care s-au născut.

„Trebuie să înțelegem că suntem și noi responsabili de sănătatea noastră. Într-un sistem cu buget mic alocat, cred că ar fi cazul să devenim pro-activi. Așa cum vin cu copiii, așa vor veni și adulții, pentru că beneficiile vor fi majore. Depistarea la timp unui cancer, există niște pași pe care îi poți face. Consilierea simplă pentru renunțarea la fumat, reducerea cărnii roșii, reducerea cantității de sare, mersul pe jos, hrana, lichidele pe care să le bei – sunt lucrurile care se vor discuta într-un astfel de plan pentru sănătatea fiecăruia. Este un cadou pe care ni-l putem face. Ține de noi”, a declarat Valeria Herdea, de profesie medic de familie.

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …