Thursday , April 25 2024

Cinci alimente care conțin melatonină și vă ajută să dormiți. Unul dintre ele are efect rapid

Suplimentele cu melatonină sunt o modalitate excelentă de a dormi, iar o serie de alimente pe care le găsim cu ușurință ne pot ajuta să dormim mai bine. Melatonina este neurohormon care reglează ciclul somn – veghe. Lumina, în special lumina albastră de pe ecranele telefoanelor, poate afecta nivelul melatoninei, spune Yo-El Ju, neurolog și specialist în medicina somnului la Universitatea Washington din St. Louis.

Pe lângă melatonina care este deja produsă în creier, puteți obține doze naturale de hormon din unele  alimente:

Nuci: S-a descoperit că semințele de nucă au cantități mari de melatonină, iar hormonul este prezent și în alte nuci precum migdale, alune, semințe de dovleac și fistic, conform unui studiu din ianuarie 2022 publicat în Journal of Food Composition and Analysis. Pentru a obține efectul dorit, cel mai bine este să consumați nucile crude, deoarece procesul de prăjire reduce cantitatea de melatonină.

Pește: Consumul de somon de trei ori pe săptămână timp de cinci luni a fost asociat cu un impact pozitiv asupra somnului, potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical Sleep Medicine.

Ouă: au fost măsurate cantități mari de melatonină în ouă, potrivit unui studiu din 2017, publicat în revista Nutrients.

Cireșe: Sucul concentrat de cireșe a crescut nivelul de melatonină în cazul participanților la un studiu privind calitatea și durata somnului, publicat în 2012 în Jurnalul European de Nutriție.

Lapte: laptele de vacă conține cantități foarte mari de melatonină, arată un studiu publicat în 2019 în Journal of Applied Animal Research.

Specialiștii citați de CNBC spun că, în timp ce consumul de nuci înaintea de culcare poate avea un efect rapid, celelalte alimente, precum somonul, ouăle sau laptele, trebuie consumate în timpul zilei și pe o perioadă mai lungă de timp, într-un ciclu constant, pentru îmbunătățirea ciclului natural de somn, scrie CNBC, citat de stirileprotv.ro.

Vezi si

1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de dureri cronice

Peste 1,5 miliarde de oameni din lume suferă de dureri cronice, o problemă globală cu …