Tuesday , April 16 2024

Chinezii au inventat bananele care nu se strica

Chinezii au inventat un spray care va fi folosit pe banane pentru ca acestea să nu mai putrezeaască. Sprayul va fi dedicat supermarket-urilor şi cultivatorilor de bananieri.

Substanţa, derivată din exoschelete de creveţi şi crabi, împiedică bananele să “respire” prin coaja lor, ucid bacteriile şi previn fenomenul de putrezire, astfel că aceste fructe pot rămâne proaspete timp de două săptămâni, scrie Mediafax.

Bananele absorb oxigen şi elimină dioxid de carbon, dar prin coajă, fapt care contribuie la putrezirea fructului. De obicei, bananele sunt transportate când sunt verzi şi coapte apoi în mediu umed, similar celui din natură. În timp ce se coc, ele produc etilen. Ţinute într-o pungă, putrezesc mai repede, pentru că nivelul de etilen creşte. Aplicată pe coaja bananelor verzi, substanţa, realizată din chitosan, prezent în crusta crabilor şi creveţilor, încetineşte coacerea acestora păstrându-le prospeţimea.

În supermarketuri, bananele se înnegresc şi devin moi în două-trei zile. Din acest motiv, numai în Marea Britanie se aruncă zilnic 1,6 milioane de banane.

Profesorul Xihong Li, de la Universitatea din Tianjin, autorul descoperirii, spune că substanţa, un aşa numit hidrogel, un tip de material superabsorbant cu multe întrebuinţări medicale şi comerciale, este transparentă, insipidă şi total sigură pentru consumatori.

Vezi si

Țigările electronice, asociate cu un risc mai mare de insuficiență cardiacă

Țigările electronice pot crește riscul de a dezvolta insuficiență cardiacă, arată un nou studiu. Vapingul …

One comment

  1. MOARTEA ROSIE SMURD-clona

    Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!