Friday , April 19 2024

China a detronat SUA: Deține cel mai puternic si rapid supercomputer din lume

china supercomputer Tianhe-2

China a construit cel mai rapid calculator din lume, pentru a doua oară, învingând supercomputerul Titan, dezvoltat de SUA.
   
Potrivit topului 500 semianual al celor mai rapide calculatoare din lume, publicat luni, Tianhe-2, dezvoltat de Universitatea Naţională de Tehnologia Apărării din oraşul Changsha, în centrul Chinei, are o capacitate de procesare de 33,86 petaFLOPS (‘floating point operations per second’), echivalentul a 33.860 de trilioane de operaţiuni pe secundă, scrie Agerpres.

Tainhe-2 devansează astfel supercomputerul Titan al Departamentului american al Energiei, care atinge viteza de ‘doar’ 17,59 petaFLOPS.

China a reuşit să obţină primul loc în top pentru a doua oară. În 2010, această onoare i-a revenit predecesorului Tianhe-1A.

Supercomputerele sunt folosite pentru operaţiuni complexe precum modelarea sistemelor meteorologice, simularea exploziilor nucleare şi proiectarea aeronavelor.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …