Wednesday , April 24 2024

Cei trei factori care dezvolta inteligenta copiilor

Alimentaţia, mersul la grădiniţă şi lectura interactivă influenţează semnficativ inteligenţa copiilor, arată un studiu realizat în SUA.

Studiul, publicat în Perspectives on Psychological Science, a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea New York, SUA, folosind o metodă numită meta-analiză, prin care au evaluat influenţa fiecărui factor în parte, pornind de la datele extrase din studii mai multe preexistente, scrie descopera.ro.

Studiul face parte dintr-un proiect mai larg, centrat pe descoperirea factorilor care pot spori inteligenţa umană.

Toate studiile luate în considerare au fost realizate pe participanţi fără probleme medicale sau dizabilităţi de ordin intelectual, s-au concentrat asupra unor influenţe pe termen lung, au folosit metode larg acceptate de măsurare a nivelului de inteligenţă şi – lucrul cel mai important – au fost realizate pe participanţi aleşi la întâmplare, pentru a asigura maximum de obiectivitate.

Aşadar, ce anume îi poate face pe copii mai inteligenţi? Educaţia şi alimentaţia, spun cercetătorii, care au găsit trei factori ce par să influenţeze semnificativ coeficientul de inteligenţă (IQ) al copiilor.

–   ingerarea de către femeile însărcinate şi nou-născuţi a alimentelor (eventual a unor suplimente) cu conţinut bogat de acizi omega-3, acizi graşi polinesaturaţi, măreşte IQ al copiilor cu 3,5 puncte, în medie. Aceşti acizi graşi esenţiali ajută la creşterea inteligenţei furnizând substanţele necesare pentru dezvoltarea celulelor nervoase, substanţe pe care organismul uman nu le poate produce singur. În ceea ce priveşte alte tipuri de suplimente – fier, vitamine B-complex, riboflavină, thiamină, niacină şi zinc – datele existente sunt insuficiente şi nu au permis cercetătorilor să afirme că aceste suplimente ar avea un efect asupra inteligenţei.
– educaţia începută de la vârsta preşcolară este esenţială pentru dezvoltarea inteligenţei. Înscrierea unui copil provenit dintr-un mediu defavorizat la grădiniţă  îi măreşte IQ-ul cu peste 4 puncte, iar dacă este vorba despre o grădiniţă cu un program bun de educaţie, centrat pe dezvoltarea limbajului, beneficiul este şi mai mare, IQ crescând cu peste 7 puncte. Cercetătorii presupun că începerea timpurie a unui program educativ măreşte IQ datorită expunerii copilului la un mediu complex, stimulator şi exigent din punct de vedere cognitiv. Nu este clar, totuşi, dacă aceste reuzltate se aplică tuturor copiilor, indiferent de mediul socioeconomic din care provin.
–   lectura interactivă – în care părinţii stimulează participarea copiilor în timp ce le citesc poveşti, de exemplu, – măreşte IQ-ul copiilor cu peste 6 puncte.

Vezi si

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din spațiu către Pământ

Sonda Voyager-1 transmite din nou date spre Pământ. Luni de zile, NASA nu a mai …

One comment

  1. Alimentatia e importanta in sensul ca asigura cele necesare unei bune dezvoltari si functionari a creierului, dar ea singura nu are nicio influenta asupra dezvoltarii normale sau superioare a inteligentei copiilor atata timp cat nu este dublata de o educatie corepunzatoare. ..