Ce ştim şi mai ales ce nu ştim despre diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o boală ce se caracterizează prin creşterea glicemiei (concentraţia de glucoză din sânge) peste valorile normale. Pentru glicemie, valorile normale se măsoară în momente diferite, în funcţie de mese si anume: între 70 şi 110 mg% dimineaţa pe nemâncate şi maximum 140 mg% la 2 ore după masă. Mecanismul care stă la baza apariţiei diabetului zaharat este o tulburare a producerii de insulină care, fie că este absentă sau secretată în cantităţi foarte mici (în diabetul zaharat tip 1), fie că, deşi există, nu-şi mai îndeplineşte funcţia de a scădea glicemia (în diabetul zaharat tip 2).

Diabetul zaharat are moduri diferite de a se manifesta. La aproximativ jumătate dintre bolnavi nu apare nici o tulburare; totuşi valorile glicemice crescute timp îndelungat duc la apariţia complicaţiilor. Uneori, tocmai aceste complicaţii îl duc pe pacient la doctor. La cealaltă jumătate a pacienţilor apar unul sau mai multe semne clinice: poliuria – eliminarea unei cantităţi de urină peste 2 litri în 24 de ore; polidipsia – senzaţie intensă de sete însoţită de obicei de uscăciunea gurii şi a buzelor; polifagia – pacientul mănâncă mai mult decât normal; scăderea în greutate – apare mai ales în cazurile severe de diabet zaharat, în special la copii şi tineri; se datorează scăderii producerii de energie în lipsa unei cantităţi suficiente de insulină; astenie – poate fi atât fizică, cât şi intelectuală. Diagnosticul diabetului, după evaluarea semnelor clinice descrise anterior se confirmă prin determinări de laborator: se consideră că o persoană are diabet zaharat dacă are glicemia pe nemâncate mai mare sau egală cu 126 mg%, la cel puţin 2 determinări, sau o glicemie la orice oră din zi mai mare sau egală cu 200 mg%.
Există persoane care au un risc mai mare de a face diabet zaharat şi la care se recomandă determinarea mai frecventă a glicemiei. Din această categorie fac parte: persoanele obeze şi cu hipertensiune; cei care au rude de gradul I (părinţi, copii, fraţi) cu diabet zaharat; femeile care au născut copii cu greutate la naştere peste 4 – 4,5 kg; femeile care au avut diabet gestaţional; persoane cu valori crescute ale grăsimilor (colesterol, trigliceride) în sânge; cei care au avut glicemii pe nemâncate mai mari de 110 mg% sau cei care au fost diagnosticaţi cu scăderea toleranţei la glucoză la testări anterioare.
Există mai multe forme de diabet zaharat. Cele mai frecvente sunt:
– Diabet zaharat tip 1 sau insulinodependent – apare de obicei la persoane sub vârsta de 30 de ani; sunt prezente toate semnele clinice; întotdeauna se tratează cu insulină.
– Diabet zaharat tip 2 – de obicei apare la persoane cu vârsta peste 40 ani; în 80% din cazuri pacienţii sunt obezi; semnele clinice pot fi absente sau moderate; se tratează cu antidiabetice orale, dar, uneori poate fi necesar tratamentul cu insulină.
Diagnosticarea diabetului întrerupe cursul firesc al vieţii. Tratamentul diabetului zaharat este complex, cu necesitatea unor schimbări semnificative asupra stilului de viaţă. Boala în sine, complicaţiile ei acute şi cronice, cât şi tratamentul pot avea impact nu numai asupra persoanei cu diabet, ci şi asupra familiei acesteia. Complicaţiile cronice specifice pot fi afectarea nervoasă (neuropatia diabetică) şi vasculară, cuprinzând atât vasele mici (microangiopatia – evidenţiată mai ales prin leziuni la nivelul ochilor şi rinichilor), cât şi vasele mari (macroangiopatia – îmbolnăvirea arterelor de la nivelul creierului, inimii şi picioarelor). Ca standarde pentru un bun control al diabetului, ADA (American Diabetes Association) a propus realizarea următorilor parametri: glicemia a jeun (pe nemîncate) â 70-100 mg%, glicemia la 2 ore după masă<135 mg%, menţinerea hemoglobinei glicozilate A1c (care exprimă media glicemiilor în ultimile 120 de zile) <7%, menţinerea valorilor tensiunii arteriale <140/80 mmHg, colesterolul total 150-180 mg%, trigliceridele 50-150 mg%, renunţarea la fumat şi menţinerea greutăţii corporale normale; parametri ce trebuie individualizaţi la fiecare pacient în parte.
Hiperglicemia poate fi considerată ucigaşul silenţios. Tratamentul, recomandat de medicul specialist, previne sau întârzie apariţia complicaţiilor cronice invalidante, permiţând menţinerea unui standard înalt al calităţii vieţii, creşterea speranţei de viaţă şi o inserţie normală în societate a persoanelor cu diabet. Rolul medicului specialist este asemănător cu un antrenor (care le oferă persoanelor cu diabet abilităţile necesare pentru a-şi controla ei înşişi boala) şi cu al unui ghid (care îi ajută să ia decizii informate despre viaţa cu diabet). Medicaţia, planificarea meselor, exerciţiul fizic şi automonitorizarea sunt toate parte din plan. La fel sunt şi controlul stresului, luarea în considerare a laturii emoţionale a diabetului, învăţarea modului de a face schimbări, menţinerea balanţei între cerinţele bolii şi a altor priorităţi, cum sunt familia şi cariera. Fără un plan, este mai uşor ca diabetul să controleze viaţa pacientului, şi nu invers.

Claudiu COBUZ –  medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, doctor în ştiinţe medicale.

email: [email protected]