Thursday , March 28 2024

Cat sport trebuie sa faci pentru a-ti mentine mintea agera

Medicii de pretutindeni recomanda pacientilor sa faca sport. Mai ales de la o anumita varsta incolo, sportul este recomandat inclusiv pentru o minte mai agera. Insa la intrebarea pacientilor “cat sport sa fac?”, medicii sunt pusi adesea in incurcatura. Pentru ca, cel putin pana acum, un raspuns clar nu exista.

sport

Recent, insa, o cercetare, care a presupus revizuirea a aproximativ 100 de studii, a oferit si un raspuns. Cel putin 52 de ore de miscare in sase luni sunt necesare pentru a se obtine rezultate asupra functiei cognitive, se arata intr-un raport publicat de jurnalul Neurology Clinical Practice si citat de Live Science.

Cat despre ce fel de miscare e indicata, raspunsul ar trebui sa multumeasca pe toata lumea. Poate fi vorba despre plimbare, alergat, antrenament cu greutati, yoga sau tai chi. Orice e bun atata vreme cat se cumuleaza 52 de ore de sport.

Nu conteaza nici cata miscare se face intr-o sedinta sau la ce frecventa sa fie acestea. Conteaza doar “cantitatea” totala – 52 de ore, a explicat autorul studiului, Joyce Gomes-Osman, expert in neurologie la Scoala de Medicina Miller de la Universitatea din Miami.

Si partea cu adevarat buna e ca exercitiile ce nu presupun prea mult efort, cele care implica nu doar corpul, ci si mintea, asa cum sunt yoga sau tai chi, sunt la fel de bune precum aerobicul sau cele menite sa intareasca rezistenta.

Cele 100 de studii efectuate si revizuite acum au beneficiat de participarea a peste 11.000 de subiecti.

ziare.com

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …