Thursday , April 18 2024

Ca-n Harry Potter: Pelerina care te face invizibil, aproape de a deveni realitate

Cercetătorii scoţieni au anunţat joi că au fabricat un material flexibil, capabil să reflecte lumina percepută de ochiul uman, considerând că realizarea lor reprezintă primul pas către confecţionarea unei “pelerine a invizibilităţii”, devenită celebră graţie filmelor din seria “Harry Potter”.

Studiul cercetătorilor scoţieni a fost publicat în revista New Journal of Physics, informează bbc.co.uk.

Pentru ca un obiect să devină invizibil, el nu trebuie să absoarbă lumina, iar aceasta trebuie să “curgă” şi să se reflecte în jurul lui, aşa cum oglinda unei ape curgătoare se reformează după ce a întâlnit o piatră în calea ei.

Lumina are tendinţa naturală de a se deplasa în linie dreaptă. Pentru ca undele luminoase să îşi continue drumul, fără perturbaţii, în jurul acestui obiect – ascuns privirii, din toate unghiurile – este nevoie de o serie de materiale ce nu au fost încă fabricate, denumite “metamateriale”.

Aceste materiale capabile să respingă lumina există deja, însă ele funcţionează doar în cazul unor lungimi de undă mult mai mari decât spectrul vizibil (unde radar sau infraroşii). Pentru spectrul perceput de ochiul uman, provocarea este şi mai mare: lungimea lui de undă fiind mult mai scurtă, acesta devine “invizibil” doar cu ajutorul unor metamateriale a căror structură este, la rândul ei, mult mai mică.

Prototipuri capabile să răspundă cu succes acestei provocări au fost deja concepute, însă doar pentru suprafeţele plane şi dure, ce nu pot fi utilizate, de exemplu, în domeniul confecţionării de articole vestimentare.

Cercetătorii scoţieni de la Universitatea St. Andrews, coordonaţi de Andrea di Falco, au fabricat un nou material cu ajutorul unui polimer existent în comerţ şi al unui suport din siliciu.

Rezultatul este “Metaflex”, un material suficient de suplu, iar această membrană este capabilă să interacţioneze cu lumina ce are o lungime de undă de 620 de nanometri.

Lumina vizibilă pentru ochiul uman are o lungime de undă cuprinsă între 400 de nanometri (violet şi indigo) şi 700 de nanometri (roşu închis).

Lungimea de undă de 620 de nanometri corespunde unei nuanţe aflate la limita dintre portocaliu şi roşu, ceea ce înseamnă că un obiect pictat uniform în această nuanţă va scăpa complet vederii ochiului uman.

Dacă specialiştii vor obţine în viitor alte metamateriale capabile să acţioneze asupra luminii, în cazul altor culori din spectrul vizibil, ei vor putea să confecţioneze celebra “pelerină a invizibilităţii”, suprapunând acele membrane diferite.

Vezi si

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii cred că au descoperit de ce

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii spun că ceasul biologic al …