Friday , March 29 2024

Aproape jumătate dintre medicamentele vândute în farmaciile din România sunt pentru problemele digestive şi cardiace

Cele mai căutate medicamente după volum în perioada octombrie 2020 – septembrie 2021 au fost cele care tratează problemele digestive şi cardiace, după cum arată datele companiei de cercetare de piaţă Cegedim, citate de ZF.

Astfel, în cele 12 luni s-au vândut în total 300 de milioane de cutii de medicamente care se adresau celor două afecţiuni, ceea ce înseamnă aproape jumătate din toate medicamentele vândute prin intermediul farmaciilor în perioada menţionată.

Medicamentele şi produsele farmaceutice din sfera sistemului digestiv au avut şi cea mai mare creştere în volum faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, de peste 15%. În cazul altor grupe de medicamente nu s-au atins nici măcar creşteri de două cifre.

Şi în ceea ce priveşte valoarea, produsele pentru stomac au fost din nou pe prima poziţie în cele 12 luni de referinţă pentru raportul Cegedim, românii lăsând 4,5 miliarde de lei în farmacii doar pentru acest segment.

La vânzări, pe locul al doilea s-au situat medicamentele folosite în cazul cancerului, aceste produse fiind însă şi printre cele mai scumpe de pe piaţa farmaceutică. Peste 3,6 miliarde de lei a scos din buzunarul pacienţilor acest segment din piaţa medicamentelor. În plus, problemele legate de disponibilitatea pe piaţă a acestor produse s-au accentuat în timpul pandemiei.

Al treilea loc în topul celor mai vândute produse în ultimele 12 luni este ocupat de medicamentele pentru sistemul cardiovascular, care au avut vânzări de peste 2,5 miliarde de lei. Cele trei grupe mari de medicamente au generat cumulat jumătate din piaţa totală, care a ajuns la 20,8 miliarde de lei în perioada octombrie 2020 – septembrie 2021.

Reclamele la produsele farma­ceutice eliberate fără prescripţie au influenţat pacienţii care au venit să ceară în farmacii brandurile cu cea mai mare vizi­bili­tate în spaţiul media, spun farmaciştii.

Toate segmentele de medi­camente au mers pe creşteri în ultimele 12 luni, de la medicamente eliberate cu prescripţie la me­dicamente din farmacii sau eliberate în spitale.

În total, românii au cumpărat aproape 650 de milioane de cutii de medicamente, pe care au plătit 20,3 miliarde de lei în perioada octombrie 2020 – septembrie 2021. (Mediafax)

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …