Wednesday , April 24 2024

A fost descoperita gena gripei. De ce unii duc boala pe picioare si unii mor

O descoperire în domeniul geneticii ar putea explica de ce gripa îi omoară sau îi chinuie groaznic pe unii oameni, în timp ce altora le provoacă doar câteva strănuturi şi mici dureri de cap.

Într-un studiu publicat în revista “Nature” un grup de cercetare americano-britanic spune că a descoperit, în premieră, gena umană care influenţează modul în care omul răspunde la gripă, făcând unele persoane să fie mai sensibile decât altele.

Descoperire vine după ce întreaga lume medicală s-a întrebat cum de unele persoane care s-au îmbolnăvit de gripă porcină în 2009-2010 au suferit enorm, unele murind chiar, în timp ce asupra altora efectele au fost de-a dreptul blânde.

Pe viitor, această descoperire genetică i-ar putea ajuta pe doctori să monitorizeze pacienţii, pentru a-i descoperi pe aceia care sunt extrem de sensibili la gripă. Aceştia ar putea fi vaccinaţi sau ar putea primi medicaţie pentru prevenţie odată ce o epidemie izbucneşte.

De asemenea, ar putea duce la producerea de noi vaccinuri sau medicamente împotriva unui virusuri foarte puternice, cum este cel al gripei aviare.

Gena descoperită poartă numele de IFITM3 şi, potrivit cercetătorilor, pare a fi “prima linie de apărare împotriva gripei”. Atunci când IFITM3 se găsea în cantităţi mari, răspândirea virusului în plămâni era obstrucţionată. În schimb, dacă nivelul de IFITM3 era scăzut, virusul se răspândea cu relativă uşurinţă, afectând puternic pacientul.

Mai mult, oamenii care aveau o anumită formă a genei IFITM3 erau cei mai expuşi la efectele gripei. Cei mai mulţi au fost spitalizaţi în urma epidemiilor, a arătat studiul.

Vezi si

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din spațiu către Pământ

Sonda Voyager-1 transmite din nou date spre Pământ. Luni de zile, NASA nu a mai …