Sunday , February 5 2023

A fost descoperit regimul ideal pentru prevenirea obezităţii

Regimul ideal pentru prevenirea obezităţii trebuie să fie bogat în proteine şi sărac în glucide, potrivit unui studiu realizat în opt ţări europene de o echipă de cercetători danezi, publicat în New England Journal of Medicine.

Obiectivul acestui studiu, intitulat “Diogenes”, a fost definirea acelui regim alimentar ideal capabil să prevină sau să combată obezitatea, au explicat autorii studiului.

Un sondaj realizat pe un eşantion de 772 de familii europene, incluzând cel puţin un copil cu vârsta între 5 şi 17 ani, cu o bună stare de sănătate, şi cel puţin un părinte cu vârsta între 18 şi 65 de ani, a arătat că regimul ideal este bogat în proteine şi sărac în grăsimi animale şi în glucide.

Această dietă include carnea albă, produsele lactate cu un conţinut redus de grăsimi, fasolea verde (ce are un conţinut mare de fibre) şi cantităţi mai mici de pâine albă şi orez alb – aceste alimente sunt bogate în glucide.

Cercetătorii au selecţionat din familiile monitorizate părinţii supraponderali sau obezi, numărul acestora fiind în total de 938. La acest studiu au participat şi 827 de copii, dintre care mulţi erau supraponderali.

Urmând acest regim, voluntarii nu au mai avut nevoie să numere caloriile şi au putut să mănânce până la instalarea senzaţiei de saţietate, fără a se îngrăşa.

Studiul a comparat recomandările în domeniu ale autorităţilor europene, inclusiv cele ale guvernului danez, cu cele mai recente descoperiri medicale referitoare la importanţa proteinelor şi a glucidelor în procesul de reglare a apetitului.

Adulţii au fost rugaţi, înainte de începerea studiului, să adopte un regim alimentar de 800 de calorii pe zi, timp de opt săptămâni, în timpul căruia au slăbit, în medie, 11 kilograme.

Ei au fost apoi selecţionaţi, la întâmplare, pentru a urma unul dintre cele cinci tipuri de regimuri propuse – toate fiind sărace în grăsimi animale -, pentru o perioadă de şase luni. Cercetătorii danezi au dorit astfel să identifice cel mai eficient regim care previne îngrăşarea.

Regimul bogat în proteine şi cel mai sărac în glucide s-a dovedit a fi cel mai eficient.

Creşterea medie în greutate, pentru toţi voluntarii care au finalizat regimul prescris (548 adulţi), a fost de 0,5 kilograme. Voluntarii care au urmat un regim sărac în proteine şi bogat în lipide au înregistrat cea mai mare creştere în greutate (în medie 1,67 kilograme), comparativ cu voluntarii care au urmat o dietă bogată în proteine şi săracă în glucide (în medie 0,74 kilograme).

Cei 827 de copii participanţi la acest studiu, dintre care 45% erau supraponderali, nu au urmat un regim înainte de începerea studiului, respectând doar regimul alimentar prescris părinţilor lor de către cercetători.

Rezultatele au fost însă “remarcabile” în cazul copiilor, au declarat autorii studiului.

În grupul de copii care a urmat un regim alimentar bogat în proteine şi sărac în glucide, procentul celor supraponderali a scăzut spectaculos, de la 45% la 15%.

Studiul a fost coordonat de medicii Thomas Meinert Larsen şi Arne Astrup, de la Universitatea din Copenhaga, şi a beneficiat de o finanţare de 14,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene.

Vezi si

Dr. Cobuz: Relația sănătate – boală

Starea de bine, așa cum o definește Organizația Mondială a Sănătății nu este condiționată doar …