Saturday , April 20 2024

A fost creat plasturele anticancer

plasture

Plasturele inteligent anticancer a fost prezentat la târgul internaţional Consumers Electronics Show (CES) 2016 de la Las Vegas. Acesta monitorizează expunerea pielii la acţiunea dăunătoare a razelor ultraviolete, prevenind astfel cancerul.

Plasturele urmează să fie lansat în vară în 16 ţări, unde, va fi distribuit gratuit. Acesta conţine o vopsea albastră fotosensibilă, care îşi schimbă culoarea atunci când este expus la razele ultraviolete.

Pentru a vedea rezultatele, trebuie făcută o fotografie cu plasturele, după care, trebuie descărcată pe internet într-o aplicaţie specifică.

Plasturele a fost dezvoltat de departamentul de tehnologie din cadrul companiei L’Oreal, reprezentat de o echipă de 25 de cercetători care lucrează în mai multe oraşe ale lumii, inclusiv la New York, Paris şi Singapore.

Plasturele inteligent este mai subţire decât un plasture obişnuit şi poate să reziste aplicat pe piele pentru o perioadă de până la cinci zile. Acesta este un produs care poate fi folosit o singură dată şi poate fi aplicat pe orice zonă a corpului.

Producătorul spune că plasturele a fost creat pentru a monitoriza nivelul de expunere la radiaţia ultravioletă, funcţionând ca un semnal de avertizare.

 

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …