Wednesday , April 24 2024

Un nimic si mai mic: ALDE anunță oficial că i-a exclus pe Meleșcanu, Băişanu și pe ceilalţi doi propuși ca miniștri de Dăncilă

ALDE anunță oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleșcanu, Graiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, adică cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

“Biroul Politic Executiv al ALDE, întrunit astăzi, 13 septembrie, a luat act de pierderea calităţii de membru ALDE pentru următorii: Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, în baza prevederilor art. 14, alin 2, lit. c din Statutul ALDE care prevede : „Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepţia partidului sau partidelor cu care ALDE se află în alianţă politică sau electorală”, se arată în comunicatul de presă presei.

Biroul Politic Executiv al ALDE a constatat că Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, precum şi Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu au acceptat să participe la discuţii de negociere cu PSD în vederea ocupării de funcţii la nivelul Senatului României, respectiv Guvernului, discuţii în urma cărora au acceptat funcţiile propuse, mai transmite sursa citată.

“În acest fel au încălcat Hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale ALDE din data de 26 august 2019, votată cu o majoritate covârşitoare de 83 de voturi pentru şi 2 abţineri, şi Hotărârea Biroului Politic Central din data de 3 septembrie 2019. Ca urmare, secretariatul general ALDE va proceda la radierea din baza de date centrală a ALDE a doamnei Graţiela Leocadia Gavrilescu şi a domnilor Teodor Meleşcanu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu”, mai anunță ALDE.

Teodor Meleșcanu a anunțat deja că va ataca decizia de excludere în instanță. Anunțuri similare au fost făcute și de către Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, informeaza Mediafax.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …