Wednesday , April 24 2024

Tudorel Toader: 5,02% dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu în 2018 au revenit în penitenciar. Vom analiza consecințele faptelor comise și luni vom prezenta propuneri

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va discuta luni cu premierul Viorica Dăncilă măsurile „legislative și non-legislative” care pot fi adoptate după analizarea legii privind recursul compensatoriu, dar spune că numărul persoanelor care au beneficiat de efectele legii și au revenit în penitenciar este în scădere dacă sunt comparate datele din 2018 cu cele din 2014.

Potrivit ministrului, în 2014 au fost liberați condiționat 11.392 de condamnați, iar în 2018 8.859 de deținuți, iar concluzia este că „numărul celor care revin în penitenciar e în scădere”.

„În 2014, au revenit în penitenciare 3.598 de deținuți, față de 2018, când au revenit în penitenciare 448 de liberați condiționat”, a argumentat ministrul Justiției, într-o scurtă declarație de presă, după ce a avut o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.

Astfel, din totalul celor care au beneficiat de recursul compensatoriu, statistica Autorității Naționale a Penitenciarelor „arată că 5,02% au revenit în penitenciar”, a continuat Tudorel Toader, care a precizat că „autorul faptei de la Mediaș nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de recursul compensatoriu”.

Acesta a adăugat că în zilele următoare va face o „analiză generală a dinamicii fenomenului infracțional, o nouă evaluare a datelor statistice ale ANP privind beneficiarii, vom analiza cauzalitatea, structura consecințele faptelor comise de beneficiari” iar „luni dimineață vom avea o întrevedere cu premierul, voi prezenta rezultatele evaluării, propuneri legislative și non-legislative ce pot fi luate”.

Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Guvernului să facă o analiză profundă a situației și să vină urgent cu soluții astfel încât cetățenii să nu se teamă pentru siguranța lor.

HotNews

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …