Thursday , March 28 2024

Tăriceanu: „Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă”

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, preluat de Digi 24, că nu este de acord cu varianta remanierii, emisă de premierul Viorica Dăncilă, spunând că în prezent Guvernul funcţionează din inerţie şi este nevoie de un gest puternic, de forţă al şefului Executivului.

„Nu sunt mulţumit cu acest răspuns (n..r.: al premierului Viorica Dăncilă, privind remanierea) şi am să vă explic despre ce este vorba pentru că am văzut în ultimele zile şi foarte multe comentarii neavenite, aprecieri că ALDE şantajează premierul sau PSD. Nu poate fi vorba de un asfel de lucru pentru că nu cerem nimic. Nu am cerut posturi guveramentale, avem. Nu am cerut alte poziţii sau avantaje care să poată să îndreptăţească folosirea acestui termen. Am avut însă o discuţie cu doamna premier în care, bazat pe experienţa mea de premier, i-am recomandat să încerce să gândească o restartare a guvernării, în sensul de a-i da posibilitatea să treacă din această defensivă în care se află Guvernul, şi practic şi coalţia, de o bună bucată de vreme, într-o situaţie de ofensivă. Pentru asta ar fi fost nevoie şi ar fi nevoie de câteva lucruri esenţiale: un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipe guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competenţă, care trebuie să recunoaştem planează asupra guvernului existent”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Preşedintele ALDE susţine că varianta optimă este restructurarea prin votul în Parlament, iar pentru acest lucru este nevoie de o majoritate confortabilă.

„Dacă vrem nu să ne mulţumim, aşa cum mi se pare mie în cazul PSD că performanţa pe care vor să o atingă -participarea la turul unu al alegerilor şi eventual intrarea în turul doi şi cu siguranţă pierderea alegerilor prezidenţiale- şi vor mai mult decât atât, câştigarea prezidenţialelor, sigur că şi în perspectiva alegerilor care urmează la anul este nevoie de un gest puternic, de forţă, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid şi de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzaţia mea este că în momentul de faţă Guvernul funcţionează, poate nu numai guvernul, instituţiile care ţin de administraţia centrală, funcţionează din inerţie. Nu există o direcţie clară care să se fi dat şi pe care să o urmeze”, a mai spus preşedintele ALDE.

„Îi rog pe colegii din PSD să se gândească foarte serios la acest subiect, care ne dă posibilitatea să mergem mai departe, nu să ne mulţumim să terminăm târâş-grăpiş o guvernare. Ambiţia mea nu este asta. Pentru mine şi pentru colegii mei nu funcţiile în Guvern sunt importante. Nici pe mine preşedinte al Senatului, că am auzit că sunt critici care consideră că ALDE nu doreşte să iasă de la guvernare că eu am să îmi pierd funcţia de preşedinte al Senatului. Complet greşit. Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit şi alte expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”, vedeţi proverbe savante din popor, eu vreau să îi anunţ pe foarte mulţi că colegii mei sunt vegetarieni”, a mai spus Tăriceanu.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …