Thursday , March 28 2024

SRI anunta ca patru spitale din tara sunt afectate de ransomware-ul Bad Rabbit 4

Patru spitale din tara sunt afectate de ransomware-ul Bad Rabbit 4, anunta reprezentantii SRI, care precizeaza ca pentru oprirea acestuia este suficienta instalarea oricarui antivirus recunoscut in domeniu.

“Din datele pe care le detinem pana acum, urmare a semnalarilor primite de CERT-RO la numarul special 1911 si transmise mai departe catre Centrul National Cyberint, am constatat ca sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4 spitale: ‘Victor Babes’ – Bucuresti, Husi, Dorohoi si Carbunesti”, precizeaza SRI.

Potrivit sursei citate, o echipa a Centrului National Cyberint a mers la Spitalul “Victor Babes” pentru a analiza situatia.

“O echipa a CNC a plecat la ‘Victor Babes’ pentru a analiza situatia si a ridica artefactele care ne permit sa intelegem cum are loc infectia si ce masuri trebuie luate pentru a o opri. Din analizele preliminare efectuate reiese faptul ca pentru oprirea infectiei este suficienta instalarea oricarui produs antivirus recunoscut in domeniu.

Cel mai probabil, infectia se bazeaza pe inginerie sociala (pacalirea utilizatorului), si nu pe exploatarea unei vulnerabilitati (slabiciuni) a sistemului. Ransomware-ul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de care orice produs antivirus clasic”, mai precizeaza SRI.

Anterior, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat ca cinci spitale din Bucuresti au fost atacate cibernetic.

“Avem informatia ca exista atacuri cibernetice la cinci spitale din Bucuresti. Victor Babes stim sigur ca este afectat, pe celelalte le identificam. Am transmis si la Directiile de Sanatate din tara sa ne spuna daca sunt spitale afectate”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sanatatii a precizat ca in spitalele vizate de atacul cibernetic activitatea este afectata. Mai exact, internarile si externarile se fac cu mare dificultate, iar retetele sunt eliberate cu intarziere, din cauza ca toate procedurile se efectueaza acum manual.

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …