Friday , March 29 2024

Peste 3.000 de oameni in strada duminica pentru a apara padurile si a cere siguranta pentru padurari la locul de munca

Mii de oameni au iesit in strada duminica seara, in centrul Capitalei si in marile orase, pentru a protesta. Oamenii vor să fie luate măsuri imediate care să scadă numărul defrișărilor ilegale, iar pădurarii să nu-și mai pună viața în pericol la locul de muncă.

Conform Digi 24, intre 3.000 si 4.000 de oameni au fost în stradă la București pentru a apăra pădurile.
Protestatarii au plecat, duminică seara, în marș, din Piața Universității spre Ministerul Apelor și Pădurilor, unde au cerut demisia ministrului Ioan Deneș.

Protestatarii au plecat în marș pe traseul Piața Universității – Piața Kogălniceanu – Ministerul Apelor și Pădurilor și au strigat „Hoții, hoții!”.
Ei au adus pancarte cu mesaje precum ”Codrule, codruţule, unde dispari tu, drăguţule?”, ”Vrem SUMAL, nu lemn ilegal!”, ”Toți în stradă pentru păduri”, ”Stop mafiei lemnului!”.

Mii de oameni s-au adunat, duminică, în stradă în mai multe orașe din țară ca să protesteze, de asemenea, față de tăierea pădurilor. Oamenii au ținut și momente de reculegere în memoria pădurarilor uciși în ultimii ani la datorie.
Peste 500 de protestatari au iesit la Cluj Napoca, cate 400 la Iasi, Brasov si Bistrita.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …