Thursday , March 28 2024

Părinții își vor putea lua liber de la serviciu, dacă școlile sunt închise

Părinții ar putea să-și ia liber de la serviciu, ca să poată sta cu copiii, atunci când școlile vor fi închise pentru o perioadă limitată, din diferite motive.

Așa au stabilit deputații din comisia de muncă, după ce în anii trecuți cursurile au fost suspendate în toată țara din cauza ninsorilor abundente.

Miercuri deputaţii ar trebui să dea şi votul final în plen, după care acest proiect ar putea să devină lege, dacă va fi promulgat de presendintele Klaus Iohannis.

Potrivit proiectului, părinţii care au copii sub 12 ani sau copii cu dizabilităţi vor putea să beneficieze de aceste zile libere de la serviciu, dacă şcolile la care învaţă copii lor sunt închise din cauza condiţiilor meteo sau alte situaţii extreme stabilite de autorităţi.

În cazul familiilor cu 2 părinţi, trebuie depusă o declaraţie pe propria răspundere, semnată de ambii şi depusă la angajator. Un singur părinte va putea beneficia de această perioadă liberă, iar angajatorul nu doar că va fi obligat să îl lase liber, ci şi să îi plătească acea zi de muncă, potrivit salariului.

stirileprotv

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …