Tuesday , April 23 2024

Iohannis a acceptat toti sefii de Parchete propusi de Predoiu, desi doi au primit aviz negativ de la CSM

Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care sunt numiti in functie sefii de la Parchetul General, DNA si DIICOT, in ciuda faptului ca CSM a dat aviz negativ pentru doua dintre propunerile ministrului Predoiu.

Administratia Prezidentiala informeaza printr-un comunicat de presa remis joi ca seful statului a semnat decretele pentru numirea:

– in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a doamnei Gabriela Scutea, pe o perioada de 3 ani;
– in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie a domnului Crin-Nicu Bologa, pe o perioada de 3 ani;
– in functia de procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu, pe o perioada de 3 ani.

Presedintele a acceptat astfel toate propunerile ministrului de Justitie, Catalin Predoiu, in ciuda faptului ca doua dintre ele, Gabriela Scutea si Giorgiana Hosu, au fost avizate negativ de Sectia pentru procurori a CSM.

 

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …