HotNews: Avocatul României pledează pentru cauza lui Dragnea la CEDO

16/05/19 ora:7:00pm

Agentul guvernamental al României, Viorel Mocanu, numit recent în funcție, pledează în favoarea lui Liviu Dragnea în cauza în care acesta se judecă la CEDO și susține că nu a avut parte în țară de un proces echitabil, dezvăluie HotNews.ro. Potrivit sursei citate, Mocanu a preluat argumentele avocaților lui Dragnea care susțin că liderul PSD n-a avut parte de un proces corect în dosarul refrendumul, în care a fost condamnat la doi ani cu suspendare, deoarece motivarea sentinței n-a fost semnată de toți cei cinci judecători, ci doar de doi. Agentul guvernamental al României invocă, la fel ca avocații lui Dragnea, jurisprudența CEDO în cazul „Cerovsek și Bozicnik v. Slovenia”.

Avocatul lui Dragnea, irlandezul Bernard O’Connor, a folosit deja argumentele noului agent al României, Viorel Mocanu, drept o acceptare în fața CEDO a culpei statului român față de Dragnea, pe motiv că nu ar fi avut șansa la un proces corect, mai scrie Hotnews.ro. Jurnaliștii au consultat la Strasbourg documentele depuse în acest dosar.

Pe 3 octombrie 2017, Dragnea, prin avocatul său de la Bruxelles, Bernard O’Connor, depune o plângere la CEDO prin care speră să obțină revizuirea sentinței din Dosarul Referendumul, după ce, pe 24 aprilie 2017, ICCJ îi respinsese și contestația la executare. Avocatul lui Dragnea invocă jurisprudența CEDO în cazul „Cerovsek și Bozicnik v. Slovenia”.

În 6 decembrie 2018, Catrinel Brumar combate argumentele avocatului lui Dragnea și argumentează că nu se aplică precedentul din Slovenia. La 12 februarie 2019, cu o săptămână înainte de un termen limită stabilit de CEDO pentru ca guvernul să aducă observații suplimentare în dosar, premierul Dăncilă o demite pe Catrinel Brumar.

În locul ei, Dăncilă îl numește în aceeași zi pe Viorel Mocanu, un avocat de 35 de ani care i-a avut drept clienți, printre alții, pe Sorin Oprescu, Rovana Plumb, Oana Zăvoranu și Florin Salam. În 11 martie, Mocanu depune observațiile suplimentare în dosarul Dragnea contra României, în care cere CEDO direct aplicarea precedentului invocat chiar de avocatul lui Dragnea.

În cazul în care Liviu Dragnea câștigă procesul la CEDO, în care se plânge că nu a avut parte în țară de un proces echitabil și că i-au fost încălcate drepturi fundamentale, nu înseamnă că scapă automat de sentința de doi ani de închisoare. CEDO nu rejudecă procesele pe fond, ci stabilește doar dacă reclamanților le-au fost încălcate sau nu drepturi fundamentale. Un câștig la CEDO l-ar încuraja însă pe Dragnea să ceară din nou revizurirea cauzei, însă în 2018 Înalta Curte i-a respins liderului PSD cererea de revizuire.

Citește pe HotNews.ro

Spune-ti parerea!