Friday , April 19 2024

Elon Musk a sters paginile de Facebook ale SpaceX si Tesla. #deletefacebook

Paginile de Facebook oficiale ale companiilor SpaceX si Tesla Inc, detinute de Elon Musk, au disparut vineri de pe reteaua de socializare dupa ce miliardarul, provocat de internauti, a promis pe Twitter ca va dezactiva conturile.
elon musk

“Sterge pagina de Facebook a SpaceX daca ai curaj!”, i-a scris pe Twitter un internaut directorului Tesla, Elon Musk. “Nu am stiut ca avem una. Se aranjeaza!”, a raspuns miliardarul.
Paginile de Facebook ale SpaceX si Tesla, care aveau milioane de urmaritori, nu mai sunt accesibile, noteaza Reuters.
Musk a inceput dialogul raspunzand unui tweet de la cofondatorul WhatsApp, Brian Acton, cu hashtagul #deletefacebook.
Acest hashtag a devenit popular dupa ce cea mai mare retea de socializare a infuriat utilizatorii folosindu-le incorect datele, care au ajuns la Cambridge Analytica, o companie de consultanta politica implicata in campania lui Donald Trump pentru prezidentialele din 2016.
“Ce este Facebook?”, a scris Musk pe Twitter.
Numerosi utilizatori l-au indemnat pe miliardar sa stearga profilul companiilor sale si de pe aplicatia de fotografie Instagram, detinuta de Facebook.
“Instagram este probabil OK… atata timp cat ramane independenta”, a raspuns Musk.
“Nu folosesc FB si nu l-am folosit niciodata, ca sa nu credeti ca sunt vreun fel de martir sau ca firmele mele sufera. De asemenea, nu facem reclama si nici nu platim pentru promovare, asa ca…nu-mi pasa”, a comentat miliardarul.
Musk a mai avut in trecut conflicte de opinie cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Anul trecut, cei doi au avut un schimb de replici pe tema robotilor care ar putea deveni suficient de inteligenti pentru a ucide fiintele umane care le-au creat.
Cand Zuckerberg a fost intrebat despre viziunea lui Musk asupra pericolelor pe care le presupune utilizarea robotilor, l-a mustrat ca este “inflexibil”, iar “scenariile sale apocaliptice” sunt “iresponsabile”. In replica, Musk a scris pe Twitter: “Are o intelegere limitata asupra subiectului”.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …