Thursday , April 25 2024

Curtea de Apel constată că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Decizia poate fi atacată

Magistrații Curții de Apel București au constatat, vineri, că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securității, decizia nefiind definitivă.

Magistrații Curții de Apel București au admis acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) și au constatat calitatea de colaborator al Securității în privința fostului președinte al României Traian Băsescu.

“Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian”, se arată în minuta judecătorilor Curții de Apel București.

Fostul președinte poate face recurs la decizia magistraților în 15 zile de la comunicare, recursul putând fi depus tot la Curtea de Apel București.

La ultimul termen din dosar, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securități, așa cum a susținut în repetate rânduri. „Nu il comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, ne va impăca un al treilea, judecătorul. (…) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel București.

Traian Băsescu a mai precizat că o decizie a instanței în defavoarea sa îi va afecta imaginea. Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securități, fostul șef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”.

Pe 29 mai, Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat la Secţia Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu.

În acţiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de MEDIAFAX, se arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.

 

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …