Friday , March 29 2024

3 morți şi 11 răniți in urma unui atac armat la Strasbourg. Autorul atacului, identificat dar neprins

Potrivit unui nou bilanţ prezentat de Prefectura regiunii Bas-Rhin trei persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite în atacul armat care a avut loc marţi seara în centrul oraşului Strasbourg, iar cinci dintre acestea se află în stare gravă, scrie Le Figaro. Christophe Castaner a declarat, de asemenea: “Căutările continuă pentru prinderea individului”. Autorul atacului a fost condamnat în Franța și Germania pentru infracțiuni de drept comun. “El și-a executat sentințele”, spune Christophe Castaner.


Potrivit Ministerului de Interne, 350 de persoane au fost mobilizate pe teren, inclusiv 100 de persoane din poliția judiciară, și două elicoptere. Serviciile RAID, BRI, Operation Sentinel sunt pe teren. “Mijloace suplimentare” au fost trimise de guvern la Strasbourg, anunţă ministerul. Christophe Castaner anunță trecerea Franței la “starea de urgență” şi “intensificarea controalelor la frontieră”.
Emmanuel Macron “se va întâlni cu un mic consiliu de apărare miercuri, 12 decembrie, după Consiliul de Miniștri, dat fiind atacul de la Strasbourg”, a anunțat Palatul Elysee.
În prezent, orașul Strasbourg face obiectul unei rețele consolidate. Miercuri dimineaţă manifestaţiile vor fi interzise de prefecți pentru a permite poliției să “se mobilizeze total”, adaugă Christophe Castaner.
Potrivit Ministerului de Interne, “suntem în prezent în stare de urgenţă”.
“Guvernul a decis să treacă la starea de urgență, prin întărirea controalelor la frontiere și punerea în aplicare a unor controale mai ample în toate târgurile de Crăciun care au loc în Franța pentru a evita riscul unor alte atacuri.Va exista, de asemenea, o mobilizare suplimentară a dispozitivelor forţelor de ordine pe întreg teritoriul francez “, anunţă acesta.

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …