Friday , April 19 2024

Zece arme de vânătoare, confiscate de poliţiştii suceveni de la un italian

1 - Armele confiscate de la italianul din Dragoiesti

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au găsit în casa unui italian de 63 de ani care locuieşte în Drăgoieşti, zece arme de vânătoare originale şi mai multe cartuşe de calibru 12 mm u armele au fost confiscate, iar italianul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Suceava, în urma unor investigaţii specifice, l-au depistat pe cetăţeanul italian Leonardo Giamberoni, de 63 ani, care deţinea ilegal în casa sa din localitatea Drăgoieşti 10 arme de vânătoare originale şi muniţie aferentă de calibru 12 milimetri. Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat faptul că în cursul lunii decembrie 2012, italianul, motivând că la el în ţară deţine legal arme de vânătoare, a introdus ilegal în România cele 10 arme şi cartuşe de calibru 12 milimetri prin intermediul unui alt italian, care a adus armele dezasamblate, într-o geantă mare de voiaj, transportul fiind făcut cu autocarul prin Punctul de frontieră Borş. Toate cele 10 arme de vânătoare sunt originale şi în stare de funcţionare. In prezenţa unui traducător autorizat, Leonardo Giamberoni a declarat că nu cunoaşte prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, italianul declarând că nu ştia că are nevoie de autorizare pe teritoriul României.
2 - Armele confiscate de la italianul din DragoiestiOamenii legii vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „contrabandă calificată” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

No comments

  1. O fi dormind cand a trecut frontiera sau nu stia ca trebuie sa le declare la vama , mare filozofie… omul a crezut ca romania e stat UE si a zis ca de e cu toate ducumentele italiene ok in italia e ok si in Romania.

  2. Nu vreau sa par rasista dar sustin caci fiecare cetatean treb sa respecte legile din tara ăn care se afla . O ăntrebare daca nu era la curent cu legile din. Romănia de ce a trecut flauduror armele’.?

    • Ce legatura exista intre rasism si faptul ca el este italian? Nu exista! Exista, in schimb, o problema grava: tu nu stii sa scrii romaneste!