Thursday , April 25 2024

Volum enorm de amenzi pentru munca la negru aplicate în iulie de ITM Suceava

În intervalul 1-31 iulie inspectorii de muncă suceveni au efectuat 265 controale, din care 197 în domeniul relațiilor de muncă și 68 în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 334.000 lei. Este de remarcat, între altele, faptul că inspectorii de muncă suceveni au descoperit, în luna iulie 2022, 5 angajatori care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare, fiind identificate 23 persoane care desfășurau muncă nedeclarată. Acestea din urmă munceau fără forme legale de angajare la 5 societăți comerciale. Patronii celor cinci firme unde au fost angajate cele 23 de persoane nu au încheiat contracte individuale anterior începerii raporturilor de muncă fiind amendați cu un total de 240.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, Romeo Butnariu, cele 197 de controale pe linia relațiilor de muncă din luna la iulie s-au finalizat cu 46 de sancțiuni contravenționale și amenzi aplicate în valoare de totală de 319.000 de lei. Asta înseamnă că aproape trei sferturi din amenzile date pentru nerespectarea relațiilor de muncă sunt doar pe zona de „muncă la negru”.

Pe aceeași linie, a relațiilor de muncă, inspectorii ITM au descoperit și alte nereguli, cele mai multe cazuri referindu-se la încălcarea, de către angajatori, a prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă și repausului săptămânal, precum și la nerespectarea reglementărilor cu privire la munca suplimentară și evidența orelor prestate de către fiecare salariat în parte. În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, cele 69 de amenzi date în luna iulie de inspectorii specializați au însumat 15.000 de lei. În domeniul securității și sănătății în muncă, în urma celor 68 de controale efectuate s-au aplicat 69 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 15.000 lei.

Principalele deficiențe constatate au fost: nu s-au îndeplinit măsurile stabilite de inspectorii de muncă;  nu s-au luat măsuri pentru ca lucrătorii să poarte echipamentul individual de protecție antistatic; nu s-au întocmit Fișele de identificare a riscurilor profesionale; nu s-au folosit mijloace pentru a asigura stiva de bușteni; nu au fost instruiți lucrătorii cu măsurile stabilite în planul de prevenire și protecție; nu au primit toți lucrătorii o instruire suficientă și adecvată specificului locului de muncă; nu s-au comunicat și cercetat evenimentele. În luna iulie la ITM Suceava au fost comunicate 20 evenimente. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …