Thursday , April 25 2024

Voitinel – 10 ani de la reînfiinţarea comunei

voitinel 1 [800x600]

Cu acest prilej, au fost sărbătorite cuplurile de aur ale localităţii, 41 la număr, care au împlinit jumătate de veac de convieţuire u preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, a oferit buchete de flori acestora, iar administraţia locală, prin primarul Maria Pleşca, a împărţit diplome şi cadouri. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor: “Nu sunt multe comune care să se mândrească, la o vârstă de numai zece ani, cu atâtea lucruri câte s-au făcut la Voitinel”

In ziua sărbătorii Marelui Mucenic Gheorghe, comuna Voitinel a fost încă pe atâta în sărbătoare, pentru că pe 23 aprilie s-au împlinit 10 ani de la reînfiinţarea comunei. Un prilej deosebit pentru administraţia locală, condusă de energica primăriţă Maria Pleşca, să celebreze pe cei care pot fi pe bună dreptate consideraţi stâlpii comunităţii voitinene – cuplurile care au împlinit jumătate de veac de căsnicie. Si nu au fost puţine, într-o comună cu 4.460 de suflete – în total 41 de familii întemeiate acum mai bine de jumătate de secol, în care şi soţul şi soţia sunt în viaţă, mulţi dintre ei în continuare reale exemple de vitalitate. In cinstea acestora a fost organizată de către Primărie o masă festivă, iar sufletele celor vârstnici au fost înduioşate de vocile cristaline ale copiilor din Ansamblul “Muguraşii”, al Scolii Generale Voitinel, condus de învăţătoarea Maria Ungureanu. Dar semnele de respect pentru cuplurile de aur ale Voitinelului nu s-au oprit aici. La acţiune a participat chiar preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, care a oferit tuturor perechilor participante câte un buchet de flori, alături de diplomele înmânate de primarul Maria Pleşca şi de cadourile consistente pregătite de administraţia publică locală. voitinel 2 [800x600]
Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor: “nu sunt multe comune care să se mândrească, la o vârstă de numai zece ani, cu atâtea lucruri câte s-au făcut la Voitinel”
Primarul Maria Pleşca a fost cea care a făcut oficiile de gazdă, la acţiunea din după amiaza zilei de miercuri, 23 aprilie 2014. Transmiţând felicitările cuvenite celor 41 de cupluri semicentenare sărbătorite, a anunţat iminenta venire a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor şi a invitat pe micii artişti ai ansamblului “Muguraşii” să destindă atmosfera, lucru pe care aceştia nu au pregetat să îl facă. Cu emoţiile de rigoare, dar care nu au umbrit deloc realul talent al interpreţilor, copiii Scolii Generale Voitinel au interpretat o suită de melodii specifice zonei Bucovinei.
Mulţumindu-i pentru faptul că încă de la începutul mandatului său a fost alături de comuna Voitinel, primarul a dat apoi cuvântul preşedintelui CJ Ioan Cătălin Nechifor. Transmiţând mai întâi tradiţionalul “Hristos a Inviat” şi felicitând mai apoi pe toţi cei ce poartă numele sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Cătălin Nechifor a arătat că “cu mare bucurie şi emoţie, sărbătorim zece ani de existenţă a comunei Voitinel, de când v-aţi luat destinul în propriile mâini. Fără să spun lucruri măreţe, afirm că doamna primar este o gospodină desăvârşită, care a reuşit în aceşti ani să facă din Voitinel o comună foarte frumoasă. Am umblat prin judeţ dar şi prin întreaga ţară şi vă spun că nu sunt multe comune care să se mândrească, la o vârstă de numai zece ani, cu atâtea lucruri câte s-au făcut aici în localitatea dumneavoastră. S-au atras investiţii europene, s-au realizat investiţii din fonduri proprii şi, la rândul nostru, la nivelul Consiliului Judeţean am încercat să punem umărul la dezvoltarea comunei Voitinel şi să punem în practică proiecte şi mai importante pentru viitorul apropiat al localităţii. Astăzi însă sărbătorim şi ceva cu totul aparte pentru comună. Sunt 41 de cupluri, soţi şi soţii care împart cincizeci de ani de viaţă. Mă bucur că aţi ajuns la o vârstă aşa de frumoasă, vă doresc să vă bucuraţi în continuare de viaţă, de soţ, de soţie, de copii şi nepoţi şi îmi doresc din tot sufletul ca această zi atât de importantă pentru comunitate să vă aducă bucurie în suflet şi încredere în viitor”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean care a transmis încă odată felicitări celor prezenţi. Ulterior, viceprimarul comunei Voitinel, Gheorghe Chifan, a prezentat un scurt istoric al localităţii, după care petrecerea a continuat, cu voie bună, până hăt către seară.voitinel 3 [800x600]
Cuplurile de aur ale comunei Voitinel
Prezentăm în cele ce urmează. numele celor 41 de perechi care au fost sărbătorite în ziuna de 23 aprilie, pentru că au împlinit şi, majoritatea dintre ei au depăşit 50 de ani de convieţuire, cuplurile de aur ale comunei Voitiel: Crăciun Neculai şi Victoria, Hrişcă Silvestru şi Livia, Coroamă Iftemi şi Veronica, Crăciun Silvestru şi Veronica, Broască Liviu şi Viorica, Crăciun Traian şi Ecaterina, Pleşca Ioan şi Aurelia, Hrişcă Gheorghe şi Viorica, Balan Nicolai şi Maria, Crăciun Nicolai şi Paraschiva, Cîrdei Teodor şi Olimpiada, Ciobotari Olivian şi Aurica, Gheţău Nicolae şi Elena, Crăciun Dimitrie şi Victoria, Crăciun Ilie şi Victoria, Hrişcă Alexandru şi Arista, Cîrdei Radu şi Veronica, Prelipcean Gheorghe şi Ecaterina, Macovei Alexandru şi Ana, Hrişcă Avram şi Victoria, Rusu Aurel şi Viorica, Crăciun Dumitru şi Veronica, Chifan Dimitrie şi Elena, Galan Gheorghe şi Maria, Rusu Radu şi Raveica, Hrişcă Ioan şi Trandafira, Hrişcă Gheorghe şi Doina, Cîrdei David şi Zenovia, Coroamă Gheorghe şi Viorica, Crăciun Victor şi Veronica, Hrişcă Nicolae şi Magdalina, Hura Dionisie şi Viorica, Chifan Constantin şi Nicoliţa, Chifan Nicolai şi Viorica, Buzincu Vasile şi Oltea, Roşca Vasile şi Eudochia, Crăciun Ion şi Viorica, Cîrdei Ion şi Elena, Chifan Aurelian Veronica, Rusu Dimitrie şi Dorina, Coroamă Ion şi Reveica.
Voitinel – o istorie de peste 585 de ani
Viceprimarul comunei, Gheorghe Chifan, a fost, aşa cum am spus deja, cel care a punctat câteva dintre reperele istorice ale localităţii, a cărei primă atestare documentară s-a făcut acum mai bine de 585 de ani. Teritoriul pe care fiinţează acum comuna Voitinel a fost locuit încă din perioada neolitică, dovezi în acest sens fiind descoperirile arheologice realizate cu prilejul diferitelor cercetări în zona aflată acum în interiorul unităţii administrative – teritoriale Voitinel. Istoric, localitatea este atestată încă din anul 1427, de pe vremea lui Alexandru cel Bun. El este cel care întăreşte, printr-un document, unui anume Harman şi fratelui său Iatco, stăpânirea asupra satului Voitinu, indicându-se delimitările ce există până în zilele noastre şi pomenindu-se că în această localitate ar fi fiinţat, la acea vreme, şi o mănăstire, astăzi dispărută. In 1490, satul este cumpărat de Stefan cel Mare de la urmaşii celor doi, “cu 500 de zloţi tătăreşti” şi îl dăruieşte Mănăstirii Putna, odată cu 11 familii de ţigani robi, aduşi din Basarabia şi pe care îi stabileşte la Voitin. Este foarte probabil ca mănăstirea pomenită în hrisovul lui Alexandru cel Bun să fie desfiinţată tot cam pe atunci, călugării fiind mutaţi la Mănăstirea Putna. Pe la mijlocul anilor 1700, Voitinul ca şi alte sate din zonă ajunseseră să se depopuleze, ţăranii fugind de pe moşie, din cauza exploatării crescânde venite din partea călugărilor mănăstirii în a cărei proprietate se aflau. In acest context, domnitorul Constantin Duca Vodă a trimis o carte la toţi ţăranii să revină la casele lor, fiindcă le-a fost uşurat birul şi promiţându-li-se că îi “va apăra de asuprirea călugărilor şi de slugile domneşti”. După ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în documente, satul este denumit de-acum Voitinel, ca în prezent, fiind, până în 1808 încorporat administrativ Vicovului de Jos, alături de Bilca şi Gălăneşti. In acel an, Voitinelul a devenit localitate de sine stătătoare. In preajma Revoluţiei de la 1848, satul bucovinean a dat şi un deputat în Dieta de la Viena – Mihai Bodnar Bodnărescu. De reţinut că din anul 1808 şi până în 1885, satul Gălăneşti a aparţinut din punct de vedere administrativ de Voitinel. In anul 1964 însă, odată cu reforma administrativ teritorială realizată de regimul comunist, comuna Voitinel se desfinţează, lucrurile întorcându-se cu 180 de grade, în sensul că de-acum Voitinelul devine sat al comunei Gălăneşti. Patruzeci de ani mai târziu, în luna aprilie a anului 2004, Voitinelul redevine comună, în urma referendumului organizat între cetăţenii localităţii şi de atunci îşi croieşte un destin propriu. Au fost realizate în acest interval lucrări edilitare de anvergură.
Investiţii de milioane de euro deja funcţionale în infrastructura comunei şi perspective reale de dezvoltare economică
Primarul comunei Voitinel, Maria Pleşca, a trecut în revistă cele mai importante realizări ale ultimilor zece ani – primul deceniu de la reînfiinţarea acesteia. Este vorba, mai întâi despre o investiţie de 2,5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, prin FADR şi cu care s-au realizat în localitate lucrări de aducţiune de apă şi reţele de canalizare, dar şi modernizări ale unor drumuri comunale. Cu bani proveniţi de la Banca Mondială a fost reabilitată clădirea Scolii Generale din Voitinel. Totodată s-a realizat reabilitarea prin asfaltare sau betonare a unei porţiuni de şapte kilometri de drumuri comunale, cu bani din bugetul local. Este în curs de finalizare o clădire modernă ce va găzdui o grădiniţă cu program normal, s-au efectuat lucrări de extindere de reţele electrice şi multe alte lucrări edilitare. In paralel, a început să se dezvolte economia locală. Alături de activităţile comerciale, au prins contur şi cele industriale, în special în domeniul producţiei de încălţăminte. Si pentru că zona Voitinelului oferă potenţialilor turişti peisaje deosebite, cu nimic mai prejos decât cele din alte părţi ale Bucovinei, şi această activitate urmează a prinde contur, foarte repede urmând să fie dată în funcţiune o pensiune agro-turistică, pentru care s-a obţinut de asemenea finanţare din fonduri europene. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …