Sunday , April 28 2024

VIDEO: Iata prima masina electrica pliabila care va circula in Europa in 2013

O maşină electrică de mici dimensiuni, pliabilă, numită Hiriko, va fi prezentată săptămâna viitoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi va circula din 2013 în mai multe oraşe europene.
Preţul maşinii este de 12.500 de euro.
Hiriko a fost dezvoltată de un grup de firme mici din Ţara Bascilor, Spania, care a încheiat deja contracte de vânzare cu municipalităţile oraşelor Malmo (Suedia), Berlin, Barcelona, Vitoria-Gasteiz (al doilea mare oraş din Ţara Bascilor), San Francisco, Hong-Kong, Quito şi insulele Galapagos.
Grupul discută totodată vânzarea a 100 de astfel de maşini oraşului Bruxelles şi se află în negocieri cu autorităţile din Paris, Londra, Amsterdam, Geneva, Boston, Dubai şi Abu Dhabi, a declarat un reprezentant al grupului, Gorka Espiau.
El a precizat că numele Hiriko nu are origine japoneză, ci bască, şi înseamnă “urban”.
Proiectul este revoluţionar, motorizarea fiind inclusă în roţi, iar habitaclul culisează pentru a permite parcarea facilă. Bateria va fi închiriată, pentru a se ţine cont de evoluţia rapidă a tehnologiei în domeniu.
Hiriko are o autonomie urbană de 120 de kilometri şi poate atinge o viteză de 50 de kilometri pe oră.
Ideea acestei maşini pliabile a fost lansată de laboratorul MIT-Media din Boston, dat a fost dezvoltată şi produsă de un grup de şapte mici firme basce, reunite într-un consorţiu numit Hiriko.
Fiecare dintre aceste firme produce unul dintre modulele care intră în componenţa maşinii, iar ideea novatoare este înfiinţarea unor fabrici de asamblare în oraşele interesate de model.
O astfel de fabrică va avea doar 300 de metri pătraţi şi 30 de angajaţi pentru asamblare, întreţinere şi vânzare.
Hiriko este destinată transporturilor publice, după modelul bicicletelor Velib, a căror folosire a scăzut însă în multe oraşe, dar va putea fi cumpărată şi de către particulari.

Vezi si

O mașină a luat foc pe centura Sucevei (FOTO, VIDEO)

Duminică, în jurul orei 10.30, un autoturism a luat foc pe  centura ocolitoare a municipiului …