Thursday , April 25 2024

FOTO+VIDEO. Primele imagini cu distrugerile provocate de incendiul de la etajul IV al Spitalului Județean

Incendiul care a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Județean Suceava  s-a manifestat, cu flacără și degajări de fum, la elemente combustibile ale instalației electrice (izolație cabluri) și ale instalației de ventilare, dispuse în planșeul holului de la etajul IV (Secția Obstetrică-Ginecologie), în dreptul salonului nr. 7.

”Incendiul a pornit la etajul IV , probabil de la un sistem de alarmare de la patul pacientului, cauza este în curs de investigație. Au fost evacuați 329 de pacienți de la etajele superioare, de la IV la nivelul etajelor inferioare. Sistemele de alarmare au funcționat. Evacuarea a decurs repede și în condiții de siguranță. La acest moment o parte dintre pacienți au fost relocați în secțiile unde erau internați, în afara celor 40 de paciente din secția de Obstetrică Ginecologie de la etajul IV, care momentan sunt cazate în alte secții ale spitalului”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean.

Au fost evacuați, de către pompierii militari și de către personalul medical, 329 de pacienți, dintre care 102 copii (57 nou-născuți). Pacienții au fost evacuați pe secțiile de la etajele inferioare și în Unitatea de Primiri Urgențe. Aceștia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicații cu fum și gaze toxice.

Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu. (C.R.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …