Friday , April 19 2024

Victorie sau retrogradare. CSU din Suceava își joacă soarta în meciul de miercuri cu CSM Bacău

Cele două formații se întâlnesc, de la ora 17.30, în sala din Turda, în ultima etapă din turneul pentru menținerea în Liga Națională la handbal masculin. Marți seară, universitarii au făcut instrucție cu CSU Pitești, pe care au spulberat-o cu scorul de 41-14 (17-3)

CSU din Suceava își joacă soarta în meciul decisiv pe care îl are programat miercuri, cu începere de la ora 17.30, în sala din Turda, în fața celor de la CSM Bacău, în ultima etapă a turneului pentru menținerea în Liga Națională la handbal masculin.

Învinsă surprinzător în prima rundă, echipa antrenată de Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Şoldănescu și-a vărsăt toată frustrarea pe CSU Pitești, în fața căreia s-a impus marți seară, cu scorul de 41-14.

Cu o apărare ermetică, formația suceveană tranșat soarta întâlnirii contra argeșenilor încă din prima repriză, în care a condus pe rând cu 3-0, 6-1, 11-2, pentru ca la pauză să intre cu un avantaj de 17-3.

Exceptând portarii, universitarii au marcat cu toată echipa în repriza secundă, când s-au distanțat pe rând la 19-4, 27-8, 34-9, pentru ca în final să închidă tabela și un meci fără istoric la scorul de 41-14.

CSU din Suceava: Makaria, Grigoraș – Mihalcea (6 goluri), Furak (5), Juverdianu (4), Manjic (4), Popia (3), Lupu (3), Oancea (3), Stanciuc (3), Sadovyi (2), Loic (2), Anton (2), Balazs (2), Petrov (1) și Dascălu (1).

Rezultatele și programul turneului de la Turda:

Luni:

CSM Bacău – CSU Pitești: 40-26

CSU din Suceava – Universitatea Cluj: 30-33

Marți:

CSM Bacău – Universitatea Cluj: 41-32

CSU din Suceava – CSU Pitești: 41-14

Miercuri:

ora 15.00: Universitatea Cluj – CSU Pitești

ora 17.30: CSM Bacău – CSU din Suceava.

Primele două clasate la turneul de la Turda vor evolua în viitorul sezon al Ligii Naționale.

CSU din Suceava a câștigat ambele meciuri directe disputate în sezonul regulat în fața celor de la CSM Bacău, cu scorurile de 32-30 și 30-28.

CSM Făgăraș, CSM Reșița și CSM Botoșani au retrogradat în Divizia A. În schimb, au promovat direct în Divizia Națională Szejke Odorheiu Secuiesc și CSM Alexandria. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …