Veste bună: A scăzut incidența cazurilor COVID la mia de locuitori în municipiul Suceava

reportersite
20 octombrie 2020, 19:20

Incidența cazurilor active COVID-19 în municipiul Suceava, valabilă pentru marți, 20 octombrie este de 2,62 la mia de locuitori, în scădere față de ziua precedentă, cand a fost 2,76.

La stabilirea incidenței a fost luată în considerare populația rezidentă în municipiul Suceava, și anume 124.589 locuitori. Asta ar însemna că situația de marți, 20 octombrie arata că în municipiul Suceava erau înregistrate 326 de cazuri active de COVID-19. „A mai scăzut un pic incidența cazurilor de coronavirus la nivelul municipiului Suceava”, a declarat marti primarul Ion Lungu.

În cursul zilei de luni, 19 octombrie, incidența cazurilor de coronavirus la nivelul municipiului Suceava era de 2,76 la mia de locuitori (344 de cazuri active), în creștere cu 15 față de ziua de duminică, 18 octombrie.

În ultima perioadă pare să se repete la nivelul orasului situația în care incidența cazurilor de coronavirus crește două zile și în următoarea se înregistrează o scădere. Astfel, marți a fost o scădere în condițiile în care luni și duminică se înregistraseră creșteri ale incidenței COVID-19. Sâmbătă numărul de cazuri in evolutie scăzuse cu 17 față de vineri, când se înregistrase o creștere a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în ultimele 14 zile cu 18 față de joi, 15 octombrie 2020, când au fost 320 de cazuri active și o incidență de 2,56 de cazuri COVID la mia de locuitori.

Reamintim că CJSU a hotărât că purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise din municipiul Suceava, indiferent de tipul sau natura acestora, începând cu data de 17.10.2020, ora 08:00. (Dan PRICOPE)

2 Comentarii pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. Cetatean 21/10/2020 la ora 16:36 -

    Nici numărul rezidenților nu este concludent. Sunt foarte mulți tineri rezidenți în Suceava, dar ei sunt plecați la studii în diverse centre universitare, sau cei plecați la muncă în străinatate. Și nu sunt puțini.

  2. observator 21/10/2020 la ora 15:16 -

    Realitatea, cred ca e cu totul alta. Majoritatea testarilor sunt la cerere, iar incidenta celor pozitivi si testati la cerere, e foarte mica. Daca s-ar face testari in masa, ceea ce nu se face fiindca se face economie, rezultatul cred ca ar fi DEZASTRUOS. Evident insa ca si efectul pe termen scurt ar fi SPECTACULOS, dupa depistarea celor infectati, care ulterior sa fie real izolati.