Thursday , June 13 2024

FOTO, VIDEO. Vechea autobază a societății TPL este demolată. În cel mult un an va fi o nouă bază pentru transportul metropolitan de călători

Lucrările de demolare a clădirilor existente la autobaza societății TPL SA Suceava au demarat, iar joi dimineață o mare parte din clădirea situată chiar la intrarea în autobază era pusă la pământ de un caterpilar. Curtea vechii autobaze de la TPL arăta ca un melanj nefericit între ruine comuniste și depozit de fier vechi (mai multe resturi de la mijloace de transport zăceau în mijlocul curții). Foarte probabil însă acest peisaj dezolant va fi de domeniul trecutului. Nu doar pentru că începuse în forță demolarea unei clădiri – coincidență sau nu, de față cu jurnaliștii care fuseseră invitați la o conferință de presă pe șantier – iar dezafectarea altor două hale începuse, după cum se poate observa și din imagini.

Proiectul este însă unul mai amplu și va duce în mod cert la reconfigurarea zonei respective, urmând a i se da un aspect nou. Când se va întâmpla acest lucru? Ei bine, după cum a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi la conferința de presă respectivă, în 12 luni constructorul s-a angajat să facă o nouă autobază pentru transportul metropolitan de călători.

Este vorba de acel amplasament unde vor fi garate cele 50 de autobuze ale concernului ZTE, care deja au ajuns din China în portul Constanța și vor fi transportate la București spre a fi echipate cu dotările opționale suplimentare la o unitate de la Ciorogârla. Aceste autobuze electrice – 18 mari (lotul 1) și 32 mici (lotul 2) – fac parte din partea I a proiectului, iar valoarea contractului este de 43.380.000 lei fără TVA (lotul 1), echivalentul a circa 8.676.000 EURO și, respectiv 38.144.000 lei fără TVA, echivalentul a circa 7.628.800 EURO (lotul 2).

Noua autobază va fi prevăzută cu instalația electrică necesară alimentării autobuzelor electrice care vor deservi localitățile din preajma Sucevei, din acest punct de vedere fiind cea mai mare divizie de transport metropolitan din țară, cele deja existente fiind doar pentru câte un municipiu reședință de județ și una sau două comune învecinate, nu opt, cum este cazul Sucevei.

Contractantul lucrărilor este asocierea firmelor sucevene General Construct SRL (lider de asociere) și Conbucovina SA. Durata contractului este de 15 luni calculate de la Ordinul de începere a lucrărilor – 04.06.2024, însă Lucian Harșovschi a specificat că este un angajament al constructorului de a finaliza lucrarea în circa 12 luni. Asta ar însemna că noua autobază va fi gata abia la finalul lunii mai sau în cursul lunii iunie a anului viitor.

Pe lângă demolările clădirilor existente, lucrările pe care asocierea celor două firme sucevene trebuie să le facă vor consta în: amenajare platformă betonată, amenajări exterioare (zone verzi și împrejmuire), instalații electrice pentru 50 de stații standard de încărcare autobuze electrice, fundație pentru stațiile de încărcare, instalații electrice iluminat exterior, instalații sanitare – hidranți exterior, stații de pompe, alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, amenajări drumuri și trotuare, echipamente exterioare (barieră de acces, rastel bikesharing, stâlpi de iluminat și hidrant exterior), marcaje și semnalizare rutieră. Având în vedere că este vorba de zona metropolitană, menționăm că lucrările vor include și executarea de lucrări de amenajare teren pentru instalare stații de încărcare rapidă pe traseu, fundație pentru stația rapidă și spațiu pentru staționare autobuz pentru încărcare. Vor fi amenajate 8 locații, câte o locație la nivelul fiecărui partener din arealul în care va opera sistemul de transport metropolitan al Sucevei, așa-numita zonă urbană funcțională (ZUF).

După cum a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, vor fi instalate și 28 de stații de încărcare vehicule electrice, din care 15 stații în municipiul Suceava și 13 stații în localitățile partenere din ZUF, iar municipiul Suceava va desfășura în numele parteneriatului procedura de achiziție pentru livrare, montare și punere în funcțiune de stații de încărcare pentru vehiculele electrice. Documentația de atribuire este finalizată, valoarea estimată fiind de 481.738 euro. În Suceava, stațiile se vor amplasa pe strada Ion Neculce (intersecție cu Grigore Ureche – 2 stații); Bulevardul George Enescu (2 stații); 1 stație pe Strada Păcii (lângă Școala 11) și 1 stație pe Calea Burdujeni (zona Moldova), dar și în Zona ANL Metro, pentru ca pe strada Putna (ANL Burdujeni) să fie amenajate 4 stații. Câte o stație va fi amenajată la Centrul Multifuncțional Arta Ițcani, Piața Ițcani; Calea Obcinilor (parcare Motovelo), Strada Aurora (parcare bloc Unirii).

Facem precizarea că există și o etapă a II-a a Programului Regional NE 2021-2027- Prioritatea 4 care prevede achiziția a 15 microbuze electrice de 6 m, stații de alimentare microbuze electrice, lucrări de construcții și instalații în autobază (lucrări aferente zonei de intervenție vizată în etapa II a proiectului), lucrări de construcții pentru amplasarea stațiilor de călători în localitățile partenere. „Cred eu că aceste lucruri făcute pas cu pas îi vor face pe suceveni să lase mașinile acasă și să circule cu mijloacele de transport în comun”, a declarat Lucian Harșovschi, adăugând că valoarea tuturor proiectelor „concrete” pentru transportul electric este de peste 75 de milioane de euro. (Dan PRICOPE)

Vezi si

O femeie de 53 de ani a căzut de la etajul I al unui bloc din George Enescu în timp ce întindea rufe la uscat

O femeie a fost rănită și a ajuns la spital după un accident casnic banal, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *