Friday , April 26 2024

Vatra Dornei intră în scenariul roșu la câteva zile de la instituirea scenariului galben

Ca și în cazul municipiului Suceava, CJSU a decis, printre alte măsuri, că activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora, este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05:00 – 02:00 doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. În scenariul roșu intră și comunele Panaci, Sadova și Satu Mare.

Subprefectul județului Suceava, Alexandru Salup, a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca ordine de zi stabilirea unor măsuri pentru asigurarea rezilienței comunității și de diminuare a impactului tipului de risc, aplicabile pe raza județului Suceava, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 Astfel, s-a hotărât ca începând cu data de 30.09.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile, să fie adoptate măsurile privind scenariul roșu pentru municipiul Vatra Dornei și comunele Panaci, Sadova și Satu Mare, unități administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3‰ locuitori și mai mică de 6‰ locuitori.

Luând în considerare contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului Suceava, de statistica zilnică privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la mia de locuitori, înregistrate la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, analiza de risc întocmită în data de 28.09.2021 de către Direcția de Sănătate Publică Suceava și punctul de vedere exprimat privind stabilirea unor măsuri restrictive pentru unitățile administrativ-teritoriale în cadrul cărora se înregistrează incidențe ridicate ale cazurilor pozitive la mia de locuitori.

În aplicarea așa numitului Scenariu Roșu se iau următoarele măsuri: în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane; organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție; organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție; se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.

Participarea, în toate cazurile mai sus menționate, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 de persoane care nu locuiesc împreună.

În ceea ce privește activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora, aceasta este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05:00 – 02:00 doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-2.00. La fel, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

În aceste trei cazuri, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-2.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Reamintim că Municipiul Vatra Dornei și comunele Bălăceana, Capu Câmpului, Mălini, Moara și Vadu Moldovei au intrat în scenariul galben ca urmare a unei hotărâri luată de CJSU în ședința extraordinară de vineri, 24 septembrie iar intrarea în vigoare a măsurilor respective va începe de duminică, 26 septembrie pentru 14 zile. pe fondul creșterii numărului de  cazuri active de infectare cu virusul SARS-CoV-2, Vatra Dornei nu s-a mai încadrat în categoria localităților cu incidența cazurilor active peste 2‰, dar sub 3‰, motiv pentru care la câteva zile hotărârea CJSU a fost intrarea orașului stațiune în Scenariul Roșu. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …