Thursday , March 28 2024

USV, reprezentată la Târgul European pentru Învăţământul Superior din Japonia

În perioada 18-20 mai 2018, ­De­legaţia Uniunii Europene în Japonia şi Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenţia Campus France, Serviciul de Schimburi Academice German (DAAD), Universitatea Meiji şi Osaka International House, au organizat, în Japonia, cea de-a VII-a ediţie a Târgului European pentru Învăţământul Superior. USV - japonia (2)

La această importantă manifestare de promovare a învăţământului superior european, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, ordonatorul de credite al universităţii, şi prof. univ. dr. Stefan Purici, prorector cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană, finanţarea deplasării fiind asigurată prin grantul CNFIS-FDI-2018-0477 „Promovarea ­internaţio­nalizării USV”. Programul delegaţiei sucevene în Japonia a cuprins întâlniri bilaterale cu reprezentanţii unor importante universităţi nipone, precum Universitatea de Electrocomunicaţii Tokyo, Universitatea Metropolitană Tokyo, Universitatea Meiji Tokyo, Universitatea Kumamoto, Universitatea Internaţională Akita şi Universitatea Kochi, în cadrul cărora s-au analizat domeniile de interes comun, s-au scos în evidenţă direcţiile importante de cooperare bilaterală în educaţie şi cercetare,  precum şi perspectivele de încheiere a unor acorduri de parteneriat româno-nipon, inclusiv în cadrul programului Erasmus^ la care au acces şi universităţile japoneze începând de anul trecut.

De asemenea, în cadrul târgurilor educaţionale organizate la Tokyo şi Osaka, membrii delegaţiei USV au prezentat celor interesaţi programele de licenţă, masterat şi doctorat existente la nivelul celor 10 ­fa­cultăţi, oferind informaţii detaliate cu privire la taxe, posibilităţi de cazare, oportunităţi de dezvoltare a carierei, precum şi date relevante privitoare la România şi Bucovina. Târgul European pentru Învăţământul Superior din Japonia a fost vizitat de aproximativ 1500 de elevi şi studenţi interesaţi de programele celor peste 70 de universităţi din Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice europene şi ai altor instituţii direct implicate în dezvoltarea mobilităţilor academice internaţionale.USV - japonia (1)

Prin participarea la Târgul European pentru Învăţământul Superior, USV construieşte premisele dezvoltării unor parteneriate internaţionale cu universităţi de prestigiu din Japonia, ţara recunoscută pentru calitatea educaţiei şi dezvoltarea tehnologică.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …