Friday , April 19 2024

USV a închis două puncte de acces în campusul universitar

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a luat decizia închiderii unor puncte de acces în campusul universitar, în contextul epidemiologic actual. ”Având în vedere introducerea unor noi reguli în domeniul combaterii pandemiei, aplicabile și în cazul universităților, începand cu data de 25 octombrie 2021, va fi redus numărul punctelor de acces în campusul universitar. Ne exprimăm speranța că toți membrii comunității academice vor da dovadă de solidaritate și responsabilitate și vom depăși cu succes și cel de-al patrulea val al pandemiei”, au transmis reprezentanții universității sucevene. Astfel, începând de luni, 25 octombrie, vor fi accesibile următoarele puncte de intrare în campusul USV: Corp A intrare Bancomate, Corp D, Corp E (intrare studenți), poarta Corp B (TCM) și Corp H. Vor fi închise intrarea (auto și pietonal) pe la bariera de la Corp K (Bazin) și intrarea (pietonal) pe la poarta de la Piata Mică.

Amintim că, în data de 14 octombrie a.c., Consiliul de Administrație al USV a luat hotărârea de a reduce densitatea studenților în campus, prin trecerea la învățământul în sistem hibrid, din cauza creșterii îngrijorătoare a incidenței cazurilor de COVID-19 atât la nivelul județului, cât și la nivelul municipiului Suceava. Drept urmare, începând cu 18 octombrie, cursurile, cât și alte activități didactice specifice fiecărei facultăți în parte, se desfășoară în format online, iar seminarele și laboratoarele au loc, în continuare, on-site. Căminele studențești vor funcționa în regim normal, la fel ca în primele două săptămâni de studii.

USV  a precizat că o nouă decizie privind continuarea activităților didactice în sistem hibrid, revenirea la învățământul față în față sau modificarea structurii anului universitar prin introducerea unei perioade de vacanță/concediu, se va lua în data de 28 octombrie, cu aplicabilitate începând cu data de 1 noiembrie. (O. N.)

 

Vezi si

UPDATE: Puternicul incendiu de la Marginea s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit (FOTO, VIDEO)

În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu violent a cuprins un adăpost de animale …