Saturday , April 20 2024

Ursul care a ucis un cioban și a rănit grav un altul, găsit mort la granița județelor Suceava și Harghita 

Un urs a fost găsit mort, marți, la granița județelor Suceava și Harghita, autoritățile constatând că animalul a fost descoperit în apropierea zonei unde mai mulți ciobani au fost atacați un urs în urmă cu zece zile. Atunci, un tânăr a murit și un alt bărbat a fost rănit.Potrivit Poliției Județene Harghita, marți, Poliția Municipiului Toplița a fost sesizată telefonic, de către reprezentanții Ocolului Silvic Broșteni, județul Suceava, despre faptul că un paznic de vânătoare ar fi găsit un urs decedat, într-o zonă împădurită, aflată în apropierea limitei cu județul Harghita.

Mihai Cadar, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort în pădure, sfâșiat de urs

“La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, fiind contactată și Direcția Sanitar Veterinară, pentru verificarea sesizării, iar în cazul confirmării acesteia, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor decesului ursului și luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ Harghita.

Din primele informații animalul găsit mort ieri nu a fost împușcat, fiind posibil ca ursul să fi fost rănit atunci când l-a atacat pe ciobanul găsit mort.

Zona unde a fost găsit ursul decedat este în apropierea celei în care au fost atacați trei ciobani, pe data de 23 iulie. Un bărbat de 26 de ani și-a pierdut viața atunci. Un urs a atacat o bovină în zona unei stâni, iar bărbatul respectiv și alți doi colegi au încercat să îl alunge. Un alt bărbat a fost rănit în urma evenimentului respectiv.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …