Thursday , April 25 2024

Universitatea a învins Dinamo şi s-a apropiat la un singur punct de locul 4

handbal suceava-dinamo

Echipa suceveană s-a impus aseară, pe teren propriu, în faţa dinamoviştilor, cu scorul de 30-27, într-un meci restant din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale de handbal masculin u Acatrinei (6 goluri) a fost cel mai bun marcator din tabăra “studenţilor” u în urma acestui succes, Universitatea s-a apropiat la un punct de locul 4

Odată început jocul, Universitatea s-a impus în cele din urmă, în faţa celor de la Dinamo Bucureşti, cu scorul de 30-27, într-o restanţă din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale. Atmosfera nocturnă de la LPS pare să-i fi adormit pe “studenţi” în cele 45 de minute în care au aşteptat “să se facă lumină”, iar acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj, acolo unde, până la jumătatea primei reprize, dinamoviştii au luat un avans de trei goluri, după ce Răpciugă marca pe contraatac pentru scorul de 5-8. Pe fondul a unui blocaj bun pe faza de apărare şi a greşelilor copilăreşti din jocul sucevenilor, oaspeţii au păstrat diferenţă până în minutul 20, când Purcărea a punctat pentru scorul de 9-12 şi l-a forţat pe Răzvan Bernicu să solicite time-out. Mişcarea tactică a tehnicianului sucevean a avut efecte pe finalul primei reprize, când Universitatea a răsturnat scorul şi a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, după ce Gavriloaia puncta pentru 17-15.
“Studenţii” au înscris primii în repriza secundă şi au păstrat ecartul de trei goluri până în minutul 40, când Acatrinei, cel mai bun marcator al gazdelor în partida de aseară, cu şase goluri, a înscris pentru scorul de 22-19. Dinamoviştii au ţinut însă să arate că au venit să-şi vândă scump pielea la Suceava, au redus treptat handicapul şi chiar au restabilit egalitatea în minutul 53, când Răpciugă a punctat pentru scorul de 25-25. Nu au fost însă loc de suprize, în condiţiile în care {elaru a parat o aruncare de la 7 metri la scorul de 27-26, iar mai apoi gazdele s-au dezlănţuit. Chiruţ şi Soldănescu au desprins din nou echipa suceveană la trei lungimi, oaspeţii au mai punctat o dată, iar Gavriloaia a închis tabela la scorul de 30-27 în favoarea gazdelor.
Universitatea: {elaru, Stănescu – Acatrinei (6 goluri), Chiruţ (5), Gavriloaia (4), Starikov (4), Mitrea (3), {oldănescu (3), }utu (1), Roşu (1), Bursuc (1), Amihăesi (1), Petrea (1), Burlacu, }igănaşu, Târzioru.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …