Monday , April 29 2024

Un ungur de 84 de ani a murit într-o cameră de hotel din Suceava

Un bărbat de 84 de ani, cetățean maghiar, a fost găsit decedat într-o cameră a hotelului Daily Plaza din Suceava. Acesta era bolnav și suferise anul trecut o intervenție chirurgicală de bypass

 Medicina Legala


Ieri dimineață, în jurul orei 06.25, polițiștii suceveni au fost anunțați prin 112 de Nicoleta C. – recepționeră la Hotelul Daily Plaza din municipiul Suceava – că în camera nr. 114 a de­cedat o persoană pe nume Vilmos Domo­kos. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul BIC, însoțită de un tehnician criminalist, care a constatat că în ziua de 23 august 2016, la ora 19.00, Vilmos Domo­kos, de 84 de ani, cetățean maghiar, împreună cu un grup de alte șapte persoane s-a cazat la hotelul Daily Plaza, fiind în camera 114 împreună cu fratele său, Zoltan Domokos.
În dimineața zilei de ieri, în jurul orei 04.30, Zoltan Domokos a constatat că fratele său Vilmos nu dă niciun semn de viață, astfel că a anunțat-o pe cumnata sa, Gyulane Domokos, cazată la același hotel, în camera 116. Femeia a informat-o la rândul ei pe recepționera Nicoleta C. despre eveniment, fiind cerută intervenția unei ambulanțe. Medicii sosiți la fața locului au constatat că bătrânul era decedat.
Vilmos Domokos se afla în evidențele medicale, urma o schemă de tratament cu antibiotice, iar în cursul anului 2015 a sufe­rit o intervenție chirurgicală de bypass.
La examinarea sumară a cadavrului nu au fost găsite urme de violență, nu au fost găsite urme de răvășire în cameră, nu se reclamă sustragerea de bunuri sau valori și nu au rezultat suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte de natură penală.
Corpul bărbatului a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava, urmând a-i fi efectuată necropsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii fac în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. (D.Z.)
 
 
 
 
 

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …