Tuesday , April 23 2024

Un tânăr din Rădăuți, abandonat de prieteni în munți, și-a scris pe picior CNP-ul, numele și numărul mașinii, speriat că va muri 

Salvamontiștii din Argeș au intervenit, joi noaptea, pentru a recupera un grup de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 ani, necunoscători ai zonei montane  Vârful Moldoveanu, unde se aflau pentru prima oară.

La un moment dat, unul dintre ei nu a mai putut continua, fiind epuizat din cauza efortului, iar ceilalți prieteni și-au continuat drumul. Băiatul a  alertat echipele Salvamont Argeş, care s-au pus imediat în mişcare pentru a-l salva.

„În timpul cât a stat singur pe munte, părăsit de colegii de grup, s-a gândit numai la faptul că va muri şi nu va mai fi găsit, că îl mănâncă animalele sălbatice  etc. Şi-a scris cu marker pe picior CNP-ul, numele şi numărul de la maşină în speranţa că dacă cineva îl va găsi să ştie cine a fost”, a povestit salvamontistul Cristian Toma pe pagina de Facebook.

Salvamontistul a postat și o fotografie cu datele scrise de tânărul de loc din Rădăuți, din care se poate observa că acesta și-a scris pe picior CNP-ul, numele și  numărul de înmatriculare al mașinii personale, cu care au făcut probabil deplasarea până la Bâlea.

Y.D, de 22 de ani, din Rădăuți, student acum la o  cunoscută universitate din Iași, le-a spus salvamontiştilor că prietenii lui au continuat traseul spre Vârful Moldoveanu, deși niciunul nu avea lanternă și nu mai fusese niciodată pe munte.

Tinerii plecaseră de la Bâlea joi la ora 13.00 cu gândul de a ajunge pe vârful Moldoveanu și de a se și întoarce în aceeași zi.  Tânărul a fost dus în siguranţă de către salvamontiști la Baza Cota 2000. (O.S.)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …