Thursday , April 25 2024

Un tânăr de 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu maşina într-un canal al unei micro-hidrocentrale

Un tânăr sucevean a murit, duminică, după ce s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea într-un canal de aducţiune al unei micro-hidrocentrale, cadavrul fiind găsit ulterior în bazinul micro-hidrocentralei.
Potrivit Poliţiei Suceava, tânărul de 21 de ani, din comuna suceveană Şaru Dornei, circula, duminică, pe un drum judeţean din localitatea sa, iar într-o curbă la stânga, din cauza vitezei şi pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului.
Maşina s-a răsturnat în partea stângă a sensului de mers, în canalul de aducţiune a micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1, iar în urma accidentului tânărul a murit.
Conform Mediafax, cadavrul acestuia a fost găsit la o distanţă de aproximativ 370 de metri de locul accidentului, în bazinul micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1, fiind dus în aval de curenţii de apă.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …