Saturday , April 20 2024

Un tânăr de 18 ani a ajuns la UPU după ce și-a tăiat venele

Pe fondul consumului de alcool, acesta și-a tăiat venele de la brațul stâng, motivând că vrea să devină frate de cruce cu partenerul de pahar 

ambulanta

Un tânăr în vârstă de 18 ani din localitatea Hînțești a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava în noaptea de miercuri spre joi, după ce, pe fondul consumului excesiv de alcool, și-a tăiat venele de la brațul stâng. Se pare că Iulian H. a petrecut seara în Burdujeni, acasă la un prieten ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Profitând de faptul că erau singuri în apartament, cei doi au consumat aproape un litru și jumătate de băuturi alcoolice. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, Iulian H. a vrut să-i demonstreze lui Narcis G. prietenia sa și și-a tăiat venele, spunând că astfel vor deveni frați de cruce. Văzând că prietenul său sângerează și dă semne că își pierde cunoștința, Narcis G. a sunat la 112 și a solicitat un echipaj al Ambulanței, care l-a preluat pe pacient și l-a transportat la spitalul sucevean. Medicii urgentiști l-au diagnosticat cu plagă tăiată la antebrațul stâng și halenă alcoolică, fiind internat pentru a fi ținut sub supraveghere medicală. (C.R.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …