Tuesday , December 5 2023

Un tânăr de 17 ani din Comănești a ajuns într-un șant cu mașina furată de la fratele său

Vineri, 27 mai, la orele 12:52, polițiștii din Dărmănești au fost sesizați prin  112 cu privire la faptul că pe raza localității Humoreni, comuna Comănești, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un autoturism, iar conducătorul acestuia nu deține permis de conducere.

Polițiștii care s-au deplasat la fața loculuiau aflat că autotruismul Audi implicat în accident fusese condus de F. Florin, de 17 ani. Acesta a spus că a luat mașina  proprietate a  fratelui său, pentru a se plimba prin sat. La un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un șanț, fiind singur în autoturism. Evident, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

F. Florin s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de ,,Furt în scop de folosință” și   ,,Conducerea unui vehicul fără permis de conducere“ .

Vezi si

Șase percheziții la o rețea româno-ucraineană de contrabandiști. Trei indivizi arestați, patru mașini și aproape 40.000 de pachete cu țigări, confiscate (FOTO, VIDEO)

Vineri, 1 decembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii …