Friday , March 29 2024

Un tânăr crescut la orfelinat a rămas fără casă în ajun de Crăciun

Gheorghiță Cucu a crescut la orfelinatul din Dolhasca și locuia până ieri, într-o căsuță ridicată de oameni cu suflet mare. Un incendiu i-a distrus locuința. Comunitatea din Dolhasca, împreună cu primarul localității, încearcă acum să strângă banii necesari pentru reparații 

Primarul orașului Dolhasca, Decebal Isachi, a inițiat o campanie umanitară pentru a ajuta un suflet amărât. Acesta este impresionat de drama unui tânăr, rămas fără părinți de mic și crescut de comunitatea din Dolhasca, peste care nenorocirea s-a abătut din nou, în dimineața de marți, când casa i-a luat foc. Pentru a avea un acoperiș deasupra capului, de Crăciun, primarul încearcă să strângă banii necesari pentru reparație. Pompierii au ajuns la fața locului, ieri dimineață, la ora 7.00, cu trei autospeciale. Cum nu se afla nimeni acasă, incendiul a fost observant și anunțat cu întârziere, iar la sosirea pompierilor, flăcările se manifestau violent la casa de locuit, cu pericol de propagare la o locuință învecinată și la alte construcții anexe. Focul a fost stins la ora 08.45. „Casa a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Au mai ars elemente de tâmplărie, aparatură electrocasnică și alte bunuri din interior. S-au degradat pereții portanți, construeți din BCA. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neizolat cores­punzător față de materialele combustibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Alin Găleată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa învecinată, un garaj și alte construcții anexe. Acum oamenii încearcă să pună mână de la mână pentru a-l ajuta pe Gheor­ghiță Cucu, tânărul lovit de necaz, acum , în prag de Sărbători. „Un eveniment nefericit în plină iarnă. În această dimineață (n.r. ieri) a avut loc un incendiu la locuința lui Cucu Gheorghiță, copilul care a crescut alături de noi, prin grija preotului Saftiuc Gheorghe, în cadrul Căminului de Copii, <<Sfântul ­Gheor­ghe>> din Dolhasca. Așa că, fac un apel pe această cale, către toți cei care vor și pot să ajute acest tânăr fără părinți, să ne susțină în demersul nostru de a-l ajuta pe acesta, să-și reconstruiască locuința. Relații puteți obține la sediul primăriei orașului Dolhasca. Să încercăm acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, să dăm dovadă că putem fi solidari și de ce nu, mai buni unii cu alții. Voi cere consilierilor locali să aprobe rectificarea bugetului, pentru acordarea unui sprijin financiar din partea primăriei, în prima ședință de Consiliu Local”, a precizat primarul Decebal Isachi.

Pentru cei care doresc să-l ajute pe Gheor­ghiță Cucu, au fost deschise două conturi la CEC Bank:

În lei: RO13CECEB00008RON0385757;

În euro: O49CECEB000B2EUR0385780. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …