Friday , April 19 2024

Un tânăr beat și foarte tulburat din Cornu Luncii a dat foc la casa tatălui său și la propria casă

Un tanar de 28 de ani este cel care, sambata, a dat foc intentionat la doua case din Cornu Luncii.

Conform Politiei, sâmbătă, 20 februarie, la orele 13:29, lucrătorii Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 despre faptul că arde o casă în satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii.

Din declarația numitului G. Petru, de 63 ani, rezultă faptul că sâmbătă, în jurul orelor 11.45, numitul G. Ilie- Petru, de 28 ani, a avut un conflict verbal cu tatăl său, în urma căruia acesta, în jurul orelor 13.25 a incendiat locuința tatălui său, G. Petru, și locuința sa, aflată în apropiere. Bărbatul de 63 de ani a susținut că fiul său are un comportament agitat, se afla sub influența băuturilor alcoolice și menționa citate biblice. La fața locului au intervenit  autospeciale de pompieri din cadrul I.S.U. Bucovina-Detașamentul de Pompieri Fălticeni, cât și din localitatea Cornu Luncii  care au localizat și lichidat incendiul. Cauza incendiului a fost „folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul”, iar în urma incendiului nu au rezultat victime omenești sau animale și nici nu a existat pericol de propagare la alte locuințe ori bunuri aflate în vecinătate.  În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere prin incendiere”.

Tânărul de 28 de ani a fost internat la spitalul de neuropsihiatrie, în vederea expertizării și stabilirii discernământului.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …