Thursday , April 25 2024

Un tânăr a murit la o stână din Volovăț

Un tânăr de 22 de ani care muncea la o stână din Volovăț a fost găsit mort într-un adăpost de animalemedicina legala

La data de 15 iulie 2018, pe la ora 21.15, polițiștii din Marginea au fost anunțați prin 112 de o asistentă din cadrul Serviciului de Ambulanță Rădăuți despre faptul că a constatat decesul lui Cătălin U., de 22 de ani, din comuna Volovăț. In seara zilei de 15 iulie a.c., în jurul orei 19.00, tânărul s-a deplasat la stâna lui Ionică L. pentru a-l ajuta la activități gospodărești. În timp ce proprietarul se afla la saivanele de oi, Cătălin U. efectua activități de întreținere la adăpostul de bovine situat la ­apro­ximativ 100 de metri distanță.

După aproximativ jumătate de oră, Ionică L. a mers să vadă ce face Cătălin U., ocazie cu care l-a găsit pe acesta căzut cu fața în jos în adăpostul de animale. El l-a ridicat și mutat la o distanță de aproximativ 10 metri, încercând să-i acorde primul ajutor și solicitând în același timp și o ambulanță.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, personalul medical constatând decesul lui Cătălin U. la ora 21.08. Tânărul era cunoscut în evidențele medicului de familie cu afecțiuni medicale, res­pectiv epilepsie.

Cu ocazia examinării sumare a cadavrului nu au fost găsite urme de violență sau alte leziuni care să creeze suspiciuni cu privire la cauza decesului. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului. În acest caz se fac cercetări cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”. (D.Z.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …