Thursday , March 28 2024

Un tânăr a fost arestat la domiciliu după ce a fost prins de două ori fără permis la volan

Un tânăr de 18 ani, din Fălticeni, a fost arestat la domiciliu după ce poliţiştii l-au prins de două ori fără permis la volan în decursul a 10 zile. Pe 16 noiembrie, acesta a fost prins prima oară conducând fără permis şi după ce a fost reţinut 24 de ore, a fost plasat sub control judiciar 

 politie rutiera


În fiecare seară a sfârşitului de săptămână recent în­cheiat, zeci de echipaje de poliţie au ieşit în teren pentru prevenirea accidentelor şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Principalul scop al acţiunilor desfăşurate pe perioada nopţii a fost depistarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier. Din păcate, poliţiştii au constatat că în unele cazuri nu numai ceaţa – fenomen meteo – s-a constituit într-un factor de risc rutier, ci şi „ceaţa” generată de aburii alcoolului.
Peste 300 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind date zeci de amenzi şi suspendate peste 20 de permise de conducere. În cazurile în care alcoolemia depistată de aparatele etilotest a fost peste limita legală, s-au întocmit dosare de cercetare penală.
Spre exemplu, un bărbat de 46 de ani, din comuna Remetea, judeţul Bihor, a condus autoutilitara Mercedes Benz pe DN 15 C Praxia având o concentraţie alcoolică de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, un tânăr de 26 de ani, din comuna Mălini, a condus un camion cu remorcă pe strada Armatei din municipiul Fălticeni având o concentraţie alcoolică de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 02.30, poliţişti din Vicovu de Sus au oprit pe DJ 209 G, pe raza comunei Straja, o maşină care se deplasa pe direcţia Straja – Vicovu de Sus. Soferul a fost identificat în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Straja. Cum acesta mirosea a băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool în aerul expirat, după care a fost dus la Spitalul municipal Rădăuţi. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
În seara zilei de 25 noiembrie 2016, la ora 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni au oprit pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni o maşină care circula din direcţia Roman către Fălticeni, condusă de Bogdan Nechita, de 18 ani, din municipiul Fălticeni, care nu are permis de conducere. Acesta se afla sub control judiciar, începând cu data de 16 noiembrie a.c., astfel că a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.
La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii l-au prezentat pe Nechita procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Fălticeni în vederea luării unei măsuri privative de libertate. Cu această ocazie, procurorul de caz a propus judecătorului de drepturi şi ­li­­bertăţi din cadrul Judecătoriei Fălti­ceni înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 26 noiembrie 2016. În urma audierii inculpatului, judecătorii fălticeneni au dispus înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile. (D.Z.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …