Thursday , March 28 2024

Un șofer ucrainean cu permis fals și altul cu permisul suspendat, depistați la Vama Siret

 Sâmbătă, 24 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 29 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF și remorca, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

O dată cu prezentarea pașaportului, bărbatul a prezentat și un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Duminică, 25 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, în PTF Siret s-a prezentat pentru a ieși din România un cetăţean ucrainean, în vârstă de 24 de ani. Tânărul conducea conducea un ansamblu rutier format din microbuz marca Mercedes – Benz Sprinter și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare ucrainene.

La controlul de frontieră, conducătorului auto i-a fost solicitat și permisul de conducere, ocazie cu care, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul de a conduce al cetățeanului ucrainean a fost suspendat de către autoritățile române în luna aprilie a acestui an.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …