Un șofer s-a răsturnat cu mașina la Zvoriștea încercând să se ferească de un autoturism care nu a acordat prioritate
Soferul a tras dreapta de volan, a părăsit carosabilul, a ajuns în gardul unui imobil și s-a răsturnat. El a suferit răni ușoare. Celălalt șofer a plecat de la locul accidentului și a fost oprit de poliția din Satu Mare, când se îndrepta spre granița cu Ungaria pentru a părăsi țara
În timp ce conducea, pe 21 iulie, autoturismul pe DJ 291A din comuna Zvoriștea, un localnic de 48 de ani a încercat să evite impactul cu un autoturism înmatriculat în străinătate, ieșit din curtea unui imobil și care nu i-a acordat prioritate, așa că șoferul a tras dreapta de volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, lovind malul unui șanț de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în gardul unui imobil și s-a răsturnat. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 48 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto care nu a acordat prioritate plecase de la fața locului, dar a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 35 de ani. Întrucât acesta se deplasa spre frontiera cu Ungaria pentru a ieși din țară, polițiștii au solicitat sprijinul Poliției municipiului Satu Mare, conducătorul auto fiind oprit de un echipaj rutier. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural. (O.S.)