Thursday , March 28 2024

Un șofer extrem de beat a lovit o mașină parcată, la Mitocu Dragomirnei

Luni, 12 octombrie, la ora 12.25, polițiștii din Adâncata au fost sesizați telefonic de către M. I.. din Mitocu Dragomirnei, cu privire la faptul că autoturismul său a fost acroșat de un alt autoturism în fața magazinului SC GEOROM SRL din Mitocu Dragomirnei, iar conducătorul auto este sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv pe str. Anastasie Crimca din Mitocu Dragomirnei, în fața maga­zinului SC Georom SRL Mitocu Dragomirnei, unde au fost identificați și legitimați ambii conducători auto, respectiv apelantul și C. V., de 62 ani, ambii din localitatea Mitocu Dragomirnei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că M. I., în timp ce se afla parcat cu autoturismul marca Opel în fața magazinului SC Georom SRL a fost acroșat de autoturismul marca VW condus de C. V., avariile fiind minore.

Întrucât conducătorul auto C. V. emana halenă alcoolică, s-a procedat la conducerea acestuia la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Suceava în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge. Conducătorul auto M. I. fiind testat rezultatul a  fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, urmând a fi soluționat procedural de lucrătorii Secției 8 de Poliție Rurală Adâncata.

secretarasite

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …