Friday , March 29 2024

Un şofer de TIR a ajuns la UPU după ce a fost înţepat de o albină

salvare


Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, după ce a fost înţepat de o albină. Bărbatul conducea un TIR, iar la intrarea în oraşul Gura Humorului, din cauza căldurii, a deschis fereasta cabinei să se răcorească puţin. In acest timp, o albină a intrat în cabina auto-trenului şi l-a înţepat. Stiindu-se alergic la veninul acesteia şi de frică să nu intre într-un şoc anafilactic, şoferul a reuşit să oprească la timp maşina de mare tonaj, evitând în acest fel o tragedie, şi a sunat de urgenţă la 112, solicitând ajutorul. In momentul în care echipajul de Ambulanţă a sosit la faţa locului, bărbatul era conştient dar ameţit şi cu dureri puternice de cap. Personalul medical de pe Ambulanţă i-a acordat primul ajutor şi l-au transportat la Spitalul Judeţean Suceava. “La momentul când a ajuns în UPU, pacientul prezenta un edem dar starea sa generală nu era foarte slăbită. A fost direcţionat către secţia de Boli Infecţioase”, am aflat de la doctorul Tiberius Brădăţan, director medical în cadrul Spitalului Judeţean Suceava. (C.R.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …